Parlamentul European / Pe scurt


Parlamentul European este ales de cãtre electoratul statelor membre ale Uniunii Europene pentru a-i reprezenta interesele. Tratatele sale fondatoare dateazã din anii 50, şi din 1979, eurodeputaţii sunt aleşi prin vot direct de cãtre cetãţenii pe care îi reprezintã.

Alegerile au loc o datã la cinci ani şi toţi cetãţenii UE au dreptul de a vota şi de a candida oriunde locuiesc în spaţiul comunitar. Ultimele alegeri au avut loc în 2014. Toţi cetãţenii europeni înscrişi în registrul de alegãtori au drept de vot. Parlamentul exprimã, prin aceasta, voinţa democraticã a cetãţenilor Uniunii (ceea ce înseamnã 500 de milioane de oameni) şi reprezintã interesele lor în dialogul cu celelate instituţii ale UE.

Deputaţii din Parlamentul European se împart, nu în funcţie de naţionalitate, ci în funcţie de afinitãţile lor politice, în şapte grupuri politice europene. Deputaţii din Parlamentul European reprezintã toate opiniile politice – de la pro-federalişti fermi pânã la euroscepticismul deschis.

În ianuarie 2017 Antonio Tajani a fost ales Preşedinte al Parlamentului European. 

Parlamentul European are trei ‘sedii de lucru’: Bruxelles (Belgia), Luxemburg şi Strasbourg (Franţa). Administraţia Parlamentului European (cunoscutã sub numele de ‘Secretariat General’) se aflã la Luxemburg. Dezbaterile parlamentare, adicã ‘şedinţele plenare’, se ţin la Strasbourg şi uneori la Bruxelles. Şedinţele comisiilor parlamentare se desfãşoarã tot la Bruxelles.

Parlamentul are trei sarcini importante:

1. Elaborarea legislaţiei europene – în multe sfere politice împreunã cu Consiliul Uniunii Europene. Pentru cã PE este o instituţie aleasã prin vot direct, acesta garanteazã legitimitatea democraticã a legislaţiei europene. 

2. Parlamentul European exercitã un control democratic asupra instituţiilor europene, în special asupra Comisiei. Parlamentul European poate aproba sau respinge numirea comisarilor şi poate obliga Colegiul comisarilor, în ansamblul sãu, sã demisioneze.

3. Competenţã bugetarã: Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene constituie împreunã autoritatea bugetarã a Uniunii Europene, care poate influenţa în aceastã funcţie cheltuielile şi veniturile acesteia. La sfârşitul procedurii de examinare, Parlamentul adoptã sau respinge în întregime forma finalã a bugetului. 

Activitatea Parlamentului:

Pregãtirea şedinţelor plenare: Şedinţele plenare sunt pregãtite de deputaţii comisiilor parlamentare care se ocupã de diversele domenii ale activitãţii  Uniunii. În cadrul reuniunilor comisiilor, deputaţii au o primã serie de dezbateri.

Şedinţa plenarã în sine: Şedintele plenare au loc la Strasbourg (o sãptãmânã pe lunã) şi uneori la Bruxelles (doar douã zile). În cadrul acestor şedinţe,  Parlamentul examineazã propunerile legislative şi, înainte de a vota textul în sine, voteazã amendamentul acestora.

Pe ordinea de zi se pot afla, de asemenea, rezoluţiile Comisiei Europene şi cele ale Consiliului, precum şi întrebãri pe teme de actualitate despre ceea ce se întâmplã în UE şi în lume.