Minoritãţile au nevoie de o justiţie constructivã

2012-03-09

Delegaţia pentru relaţiile cu ţãrile din Asia de Sud-Est şi cu Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) a Parlamentului European a efectuat o vizitã oficialã în Birmania (Uniunea Myanmar) la începutul lunii martie.


Întâlnirile organizate cu reprezentanţii Camerei Deputaţilor din parlamentul birmanez, cu preşedintele U Thein Sein, respectiv cu liderul opoziţiei, Aung San Suu Kyi, laureatã a Premiului Nobel pentru Pace, au avut scopul de a asigura Birmania cu privire la sprijinul Uniunii Europene şi a Parlamentului European pentru tranziţia democraticã şi democraţia tânãrã din ţarã, respectiv pentru independenţa justiţiei şi respectarea drepturilor omului şi ale minoritãţilor.
Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor a fãcut parte din delegaţia care a discutat cu Aun San Suu Kyi, liderul opoziţiei birmaneze care a fost ţinutã şi în închisoare şi care a fost recent eliberatã din arest la domiciliu. În 1990 Aun San Suu Kyi a primit şi Premiul Sakharov, acordat de PE din 1988 pentru libertatea de gândire. Pânã în momentul de faţã premiul nu a putut fi înmânat, acest lucru va fi însã posibil în acest an datoritã invitaţiei la Bruxelles din partea delegaţiei. Vizita lui Aun San Suu Kyi la Bruxelles va avea loc cel mai probabil în luna martie, dupã alegerile locale din Birmania.
Rãspunzând la întrebarea lui Csaba Sógor referitoare la perspectiva justiţiei istorice din Birmania, Aun San Suu Kyi, al cãrei portret a fost expus pe faţada clãdirii Parlamentului European timp de mai mulţi ani ca semn al solidaritãţii cetãţenilor europeni, a explicat cã minoritãţile trebuie sã primeascã toate drepturile cuvenite, inclusiv dreptul la autoguvernare. Drepturile suplimentare nu reprezintã o sursã de pericol, ci, dimpotrivã, ele înseamnã responsabilitãţi sporite atât pentru minoritãţi cât şi pentru majoritate. Ea considerã cã respectarea diversitãţii poate fi asiguratã cel mai bine de un sistem federal, ceea ce nu implicã separare nici în Birmania, nici în Uniunea Europeanã. Citându-l pe Desmond Tutu, Aun San Suu Kyi a declarat cã crede într-o justiţie constructivã, şi nu represivã, şi cã este nevoie de o gândire proactivã în Birmania.
Europarlamentarul maghiar din Transilvania a iniţiat organizarea unei întâlniri extraordinare a Intergrupului pentru Minoritãţi al PE cu ocazia vizitei lui Aun San Suu Kyi la Bruxelles.