Debut în noua sesiune parlamentarã de la Strasbourg

2011-09-14

Europarlamentarii au votat cu o majoritate covârşitoare (431 pentru, 49 împotrivã, 48 de abţineri) modificarea funcţionãrii FRONTEX (Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperãrii Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene) în cadrul primei şedinţe plenare a Parlamentului European pe data de 13 septembrie.



Raportorul subiectului, maltezul Simon Busuttil (PPE) a declarat activitatea de şase ani a Agenţiei drept una pozitivã, însã a urgentat reglementarea acţiunilor sale în vederea creşterii eficienţei. Datoritã efortului depus de PE, documentul Comisiei Europene va conţine paragrafe referitoare la respectarea drepturilor fundamentale, numirea unui comisar pentru drepturi fundamentale şi înfiinţarea unui consiliu consultativ pentru suprevegherea aceste drepturi. Totodatã, rolul Agenţiei a fost extins: statele membre pot apela la FRONTEX în cazul unor urgenţe umanitare sau a acţiuni de salvare maritime. Frontex va elabora de asemenea coduri de bunã conduitã pentru a garanta respectarea drepturilor omului în toate operațiunile coordonate de agenție, inclusiv în operațiunile de repatriere/returnare de persoane.

Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor a luat cuvântul în dezbaterea premergãtoare votului. Gãsiţi mai jos discursul deputatului:

„Raportul colegului meu, Simon Busuttil, la fel ca şi propunerea Comisiei Europene intenţioneazã dezvoltarea activitãţii Frontex. Salut în mod special intenţia de a întãri regulile referitoare la protecţia drepturilor fundamentale, deoarece o reglementare europeanã – nici în cazul protecţiei graniţelor externe – nu poate trece peste acest subiect. Sunt de acord cu colegul meu şi în privinţa atenţiei sporite ce trebuie acordatã de cãtre Agenţie statelor membre care se confruntã cu probleme specifice şi disproporţionate, nu doar datoritã faptului cã evenimentele ultimei perioade au arãtat nivelul acestor probleme, ci şi pentru cã o cere idealul solidaritãţii europene şi posibilitatea succesului planului, care ţinteşte crearea unui spaţiu liber, sigur şi a statului de drept. Doresc sã accentuez faptul cã eliminarea graniţelor interne şi întãrirea celor externe este în interesul tuturor cetãţenilor Uniunii, de aceea sper cã şi cetãţenii români şi bulgari se vor bucura cât de curând de beneficiile spaţiului Schengen.”

Un alt subiect important al sesiunii plenare a fost strategia Uniunii referitoare la persoanele fãrã adãpost. Europarlamentarii au urgentat coordonarea politicilor naţionale şi regionale din domeniu pentru a rezolva problema ce afecteazã 44 de milioane de cetãţeni ai Uniunii. Mai mulţi au pledat pentru o prezențã a UE mai puternicã şi soluţii sustenabile din partea CE, care vor putea fi implementate de cãtre statele membre. Alţii au vorbit despre inovaţia socialã, acţiuni rapide şi eficiente, o voinţã politicã clarã, deoarece considerã cã anul 2010 nu reușit combaterea sãrãciei, nu s-a reuşit rezolvarea problemei ce devine din ce în ce mai gravã.

Csaba Sógor a depus o intervenţie scrisã. Gãsiţi mai jos declaraţia deputatului:

„Mã alãtur întrebãrii puse de colegii mei şi rog Comisia sã acorde prioritate prevenţiei în elaborarea strategiei privind persoanele fãrã adãpost. Acest fenomen devine tot mai îngrijorãtor în toatã Europa, iar acest lucru se datorezã, pe lângã motivele economice evidente, atomizãrii societãţii şi a dezintegrãrii comunitãţilor mici tradiţionale. În plus, azi nu doar cei ajunşi la periferia societãţii din cauza abuzului de alcool sau droguri se confruntã cu aceastã problemã. Este din ce în ce mai ameninţatã şi clasa de mijloc din mai multe state membre, persoane cu studii superioare, care au avut sau chiar au un loc de muncã. Ei sunt cei, care pot fi salvaţi de la decãdere printr-o strategie detaliatã şi ajutor minim. Este foarte neplãcut sã vedem cã dispare aceea „reţea socialã privatã”, care a fost caracteristicã acum câteva decenii în comunitãţile mici, solidare cu membrii ei. Acesta este un motiv în plus pentru ca statele membre sã acorde atenţie sporitã celor ajunşi la periferie.”