Comisia LIBE îndeamnă la realizarea unor cadre legale privind protecția minorităților

2018-10-11

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a adoptat cel mai cuprinzător raport de până acum privind protecția minorităților. Conform eurodeputatului Csaba Sógor raportul îndeamnă la măsuri cu privire la probleme care afectează comunitatea maghiară din România. Aportul semnificativ al raportului constă în faptul că formulează în mod neechivoc necesitatea unor cadre legale privind protecția minorităților.

”Prin amendamentele formulate de noi am reușit să obținem adoptarea unor argumente, probleme și sugestii pe care le reprezentăm de mai mulți ani la nivel european și care sunt excepțional de importante pentru comunitatea maghiară din România” - concluzionează Csaba Sógor privind importanța documentului.

Proiectul de raport privind drepturile minimale a minorităților din UE, realizat de europarlamentarul József Nagy a fost subiectul dezbaterilor Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) încă din luna iunie.

În vederea realizării unor documente cât mai cuprinzătoare, Csaba Sógor, alături de colegul său Pál Csáky, europarlamentar reprezentând partidul MKP, au depus mai mult de cincizeci de sugestii de amendamente. Aceștea subliniază faptul că până în acest moment atitudinea Uniunii Europene nu a fost una corespunzătoare, deoarece a presupus că statele membre asigură drepturile minorităților, fără să fi așteptat garanții, ba mai mult, sub acest aspect, s-a bazat exclusiv pe instrumente de monitorizare externe, de o eficiență limitată: recomandările oferite de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Consiliul European sau Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Din acest motiv europarlamentarul UDMR subliniază importanța realizării unui sistem cuprinzător la nivel european pentru protecția minorităților care se bazează pe standarde înalte, și care oferă instrumente de monitorizare eficiente și de încredere. 

”Prin amendamentele depuse am reușit să clarificăm faptul că există o diferență semnificativă între drepturile egale ale minorităților și măsurile anti-discriminatorii. Demersurile împotriva discriminării nu pot preveni asimilarea minorității, ceea ce îndeamnă și mai mult la realizarea unui cadru legislativ european care oferă protecție. Păstrarea identității și a limbii materne, precum și a dreptului la educație în limba maternă poate fi obținută doar în acest mod” - explică Sógor. 

Raportul cuprinde și alte recomandări formulate de Csaba Sógor, de o importanță deosebită pentru comunitatea maghiară din România. Spre exemplu, sisteme și legi electorale care  susțin participarea minorităților naționale, alocarea resurselor financiare din bugetul central în vederea asigurării drepturilor minorităților, programe educaționale specifice pentru elevii care studiază în limba maternă, importanța educației superioare în limba maternă și formarea specialiștilor și în special a medicilor în limba lor maternă.

”Documentul face trimitere la inițiativa cetățenească europeană Minority Safepack, care prin cele mai mult de un milion de semnături strânse, confirmă nevoia cetățenilor europeni de a  consolida protecția minorităților” - a spus europarlamentarul.

Documentul adoptat de LIBE va ajunge în fața plenului Parlamentului European în luna decembrie.