Parlamentul European vrea să accelereze returnarea solicitanților de azil respinși

2016-09-15

În cadrul sesiunii plenare din septembrie, Parlamentul European a adoptat crearea unui nou document de călătorie european, care ar accelera returnarea și readmisia în țările de origine a resortisanților neeuropeni aflați ilegal in spațiul UE.


Deputații europeni au votat în favoarea introducerii unui nou document european de călătorie. Ei au convenit asupra faptului că este necesară îmbunătățirea și armonizarea semnificativă a documentului de călătorie existent. Introducerea unui document nou are obiectivul de a reduce diferențele dintre statele membre, birocrația precum și durata procedurii administrative pentru returnarea și readmisia a resortisanților neeuropeni. Mai mult, aceasta urmărește și creșterea gradului de acceptare a documentelor de către autoritățile din țările terțe.

Adesea, returnarea solicitanților de azil respinși devine dificilă din cauza datelor incomplete sau datorită calității slabe a documentelor. Astfel, autoritățile țărilor terțe sunt reticente față de readmisie, deoarece au dificultăți în stabilirea faptului dacă persoanele în cauză chiar sunt propriii lor cetățeni.

Europarlamentarul Csaba Sógor și-a exprimat opinia conform căreia pentru întoarcerea fără probleme a rezidenților ilegali din Uniunea Europeană este extrem de important îmbunătățirea caracteristicilor tehnice și de siguranță ale documentelor de călătorie.

Csaba Sógor a mai declarat că UE trebuie să găsească un răspuns și la întrebarea incomodă; cum să procedeze autoritățile statelor membre, în cazul în care o persoană care nu are dreptul la cererea de azil nu vrea să se mai întoarcă în țara de origine? Conform europarlamentarului, "provocarea cea mai mare rămâne găsirea modalităților pentru a pune în aplicare cererile de azil respinse. Dacă nu reușim să găsim o soluție în această privință, toată politica de azil își pierde sensul"- a spus reprezentantul UDMR.