Europarlamentarii doresc reducerea distanței dintre cetățeni și Uniune

2016-04-15

Deputații PE  îndeamnă la îmbunătățirea cunoștințelor cetățenilor privind Uniunea Europeană. Ca urmare a crizei economice și sociale care a lovit Uniunea, deputații consideră că în acest moment este mai important ca niciodată ca cetățenii să recapete încrederea în beneficiile și necesitatea  procesului de integrare. 


De asemenea, ar trebui crescută și vizibilitatea Uniunii Europene în materialele educaționale dar și în activitățile extra-curriculare - a fost subliniat în raportul  ”Dobândirea cunoștințelor despre UE în școli”, adoptat în plen în cadrul sesiunii plenare din 11-14 aprilie.

Documentul îndeamnă statele membre să-și revizuiască și să-și actualizeze sistemul de învățământ și să-și extindă materialele didactice despre UE. ”Într-un studiu realizat în 2014 la nivel european, se arată că 44% dintre cetățenii europeni consideră că au cunoștințe superficiale despre funcționarea UE. Acest procent trebuie diminuat cât mai repede, în caz contrar distanța dintre cetățeni și UE va crește”- a arătat Csaba Sógor în cadrul discuțiilor.

Europarlamentarul UDMR a subliniat în discursul său că una dintre cele mai importante priorități ale UE pe termen lung este  asigurarea și menținerea gradului de conștientizare a importanței UE printre cetățenii europeni. Astfel, este deosebit de important ca generațiile viitoare să cunoască și să înțeleagă istoria comună a Uniunii și a statelor membre, respectiv situația specifică a minorităților autohtone, doar în acest fel putându-se asigura conviețuirea pașnică și pe viitor.

Csaba Sógor consideră că prin metodele educaționale adaptate la cerințele elevilor și studenților, respectiv prin menținerea constantă a calității actului educațional, tinerii vor putea însuși o gândire critică și vor înțelege importanța exercitării drepturilor și obligațiilor cetățenești.

În opinia politicianului UDMR, în rândul tinerilor și organizațiilor de tineret din România ar trebui promovate cât mai mult oportunitățile oferite de Uniunea Europeană, cum ar fi programele Erasmus+, Europa Pentru Cetățenii Europeni sau Europa Creativă. Aceste programe joacă un rol important în dobândirea cunoștințelor și competențelor lingvistice și în promovarea sensibilităților culturale și a cetățeniei europene - și-a exprimat părerea Csaba Sógor.