Csaba Sógor, membru fondator al Reţelei Dunărene de Cercetare

2013-07-12

Ca parte a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, în perioada 11-12 iulie 2013 în orașul Ulm din Germania a fost organizată prima conferință a parlamentarilor din Regiunea Dunării. Pe lângă zece deputați din parlamentele naționale, la întâlnire au participat și europarlamentarii Csaba Sógor și Michael Theruer. În paralel cu întâlnirea a fost creată și Rețeaua Dunăreană de Cercetare (Danube Research Network).


În 2011 Strategia UE pentru Regiunea Dunării a dat un nou avânt cooperării statelor din regiunea Dunării. Această cooperare se dorește a fi întărită prin participarea activă a reprezentanților parlamentari, având în vedere rolul acestora în intermedierea problemelor cetăţenilor din regiune. Ca parte a acestui proces, în Comitetul Internațional Consultativ (IAC - International Advisory Committee) au fost incluși și șapte deputați din Parlamentul European. Astfel - pe lângă colegii săi din Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria și Croaţia - și Csaba Sógor a fost invitat la lucrările comisiei. IAC este format din diverși experți din statele membre, ai căror sarcină, între altele, este supervizarea proiectelor, formularea de propuneri și sprijinirea cooperării internaționale.

Participanții la conferința parlamentarilor au adoptat o declarație de încheiere de 11 puncte din care punctul 4 prevede că protecția drepturilor minorităților și a grupurilor etnice și religioase sunt valori de bază obligatorii ale conviețuirii în regiune. De asemenea, la punctul 9 se stabilește că resursele financiare trebuie folosite și pentru protecția bunurilor culturale și cunoașterea reciprocă. Următoarea întâlnire a parlamentarilor va avea loc în toamna anului 2014 la Budapesta.  

În ceea ce privește Rețeaua Dunăreană de Cercetare, rolul lui Csaba Sógor de membru fondator este integrarea în proiect a universităților din țară.

”Ca să avem o mai bună cooperare în domeniul economiei, cercetării și infrastructurii, este nevoie de o schimbare de mentalități. Putem să lucrăm eficient doar dacă reușim să eliminăm discursurile instigatoare la ură și falsa perspectivă asupra istoriei din învățământ”, a spus Sógor la conferința parlamentarilor.

Rețeaua Dunăreană de Cercetare încurajează o mai strânsă cooperare între așa-numitele instituții și universități convergente (studii bio-, nano-, info- și cognitive). Orice centru de dezvoltare sau universitate de pe lângă Dunăre sau una dintre afluenții acesteia poate să se înscrie în rețea. Conform politicianului din Transilvania, departamentul din Miercurea Ciuc a Universității Maghiare din Transilvania Sapientia și-a exprimat deja intenția de participare. ”Sperăm că acest program va oferi și universităților maghiare din Transilvania o oportunitate de dezvoltare prin schimburi de profesori și studenți și alte programe de cercetare și educație”, a mai adăugat Sógor.