Audiere la Bruxelles privind folosirea maximã a beneficiilor cetãţeniei europene

2013-02-21

În data de 20 februarie, la Bruxelles, în organizarea comunã a Comisiei Europene şi a Parlamentului European a avut loc o audiere privind folosirea maximã beneficiilor cetãţeniei europene. Evenimentul a fost primul dintr-o serie organizatã cu ocazia Anului European al Cetãţenilor.



Scopul acestor acţiuni este eliminarea în viaţa de zi cu zi a cetãţenilor europeni a obstacolelor care împiedicã mişcarea liberã în spaţiul uniunii şi a celor care încalcã drepturile politice ale acestora.

Experţii invitaţi la audiere de membrii PE şi reprezentanţii sferei civile au ajuns la concluzia cã situaţia s-a îmbunãtãţit vizibil faţã de ceea ce s-a raportat în 2010. Au fost prezentate studii de caz conţinând opinii ale unor angajaţi, studenţi, politicieni şi consumatori dar şi informaţii din sondajul de opinie al Comisiei Europene efectuat în 2012.

La dezbateri a participat şi Csaba Sógor, eurodeputat UDMR. Acesta a evidenţiat multiplele situaţii de crizã actuale şi a subliniat importanţa cetãţeniei europene în procesul de integrare europeanã: “Anul European al Cetãţenilor evidenţiazã o serie de probleme: construcţia europeanã nu poate fi conceputã fãrã sprijinul cetãţenilor, iar determinarea acestora este indispensabilã în procesul de integrare şi de combatere a crizei economice. Este deosebit de important ca cetãţenii sã fie informaţi cu privire la drepturile şi oportunitãţile pe care le au. Problemele locale ale oamenilor reprezintã problemele europene, şi nu invers. Nu putem vorbi oamenilor despre subiecte abstracte în loc sã încercãm sã le soluţionãm problemele concrete. Puţini cetãţeni europeni sunt preocupaţi de posibilitatea de a cãlãtori sau de a munci într-o altã ţarã membrã a UE, majoritatea îşi doresc un trai decent în ţara natalã. De ce sunt minoritãţile din Europa Centralã şi de Est cetãţeni de rang inferior atunci când primesc subvenţii agricole mai mici decât vecini lor din Vest,  de ce le este interzisã utilizarea propriilor simbolurilor sau a limbii materne şi de ce li se retrage cetãţenia doar pentru cã bunicii lor au luptat de partea greşitã a rãzboaielor”, a întrebat Csaba Sógor.

Eurodeputatul a vorbit şi despre discriminarea cetãţenilor europeni în alte state membre ale UE, şi despre acele persoane care, deşi nu şi-au schimbat reşedinţa – schimbându-se de fapt hotarele ţãrilor din jurul lor - au ajuns sã fie o minoritate discriminatã în propria ţarã. 

”Discriminarea bazatã pe cetãţenie este interzisã dacã cetãţeanul se aflã într-un alt stat al uniunii, acesta având dreptul de a fi tratat în mod egal cu resortisanţii acelui stat. Fãrã sã diminuez importanţa acestei prevederi sau importanţa mişcãrii libere în spaţiul european, cred cã – mai ales cu ocazia Anului European al Cetãţenilor - trebuie sã vorbim despre ce înseamnã sã fi cetãţean european. Trebuie sã vorbim despre ce înseamnã asta pentru cei care nu doresc sã se stabileascã sau sã munceascã într-un alt stat al uniunii dar care îşi doresc sã îşi exercite drepturile cetãţeneşti în ţara lor natalã. Majoritatea cetãţenilor îşi doresc acest lucru şi cred cã Europa trebuie sã formuleze un mesaj cãtre ei în acest An European al Cetãţenilor.” 

La final Csaba Sógor a vorbit despre diferenţa vastã dintre aşteptãrile ante-aderare şi oportunitãţile actuale ale cetãţenilor din statele care au devenit membre mai recent şi a solicitat ca Uniunea Europeanã sã ia atitudine faţã de discriminarea minoritãţilor. ”Nu vreau sã recitez exemple concrete, dar ca cetãţean al Europei Centrale şi de Est ştiu exact care au fost aşteptãrile oamenilor înainte de aderare şi care este situaţia de azi. Vorbim despre interzicerea discriminãrii bazate pe cetãţenie în timp ce o ţarã  membrã retrage cetãţenia de la cei care au dobândit acest drept prin naştere, o întreagã minoritate naţionalã simţindu-se discriminatã prin acest fapt. Cred cã Anul European al Cetãţenilor este un prilej ca Europa sã se implice în soluţionarea acestor probleme, altfel, cetãţenia europeanã va fi un concept gol de conţinut pentru foarte mulţi”, a încheiat Sógor.