În Miercurea Ciuc a început Programul de Afaceri pentru Tinerii din Transilvania
Organizat şi în acest an de cãtre Fundaţia pentru Burse Calasanctius, Asociaţia CTP Transylvania, Universitatea Sapientia şi Consiliul de Tineret din Regiunea Ciuc, Programul de Afaceri pentru Tinerii din Transilvania are loc în perioada 1 şi 6 august.
La fel ca în anii precedenţi, europarlamentarul UDMR Csaba Sógor a fost prezent la deschiderea evenimentului organizat în clãdirea Universitãţii Sapientia.
Programul de pregãtire organizat anual în trei locaţii – Budapesta, Miercurea Ciuc şi Beregszász – ajutã elevii de liceu sã se familiarizeze cu lumea afacerilor. Specificul ediţiei din acest an al Programului vine din faptul cã elevii lucreazã în patru grupe profesionale: planificarea afacerilor la nivel de începãtor şi ridicat, reprectiv planificare marketing şi media.
Elevii îşi extind cunoştinţele prin intermediul unor prezentãri profesionale în cursul dimineţii, iar dupã masã îşi pun în practicã noile cunoştinte prin workshopuri. Pe parcursul Programului, elevii pregãtesc câte un plan de afaceri, marketing, respectiv media fezabil, pe care le prezintã unui juriu format din profesionişti. Peste 80 de tineri au participat la ediţia de anul acesta a Programului.
- Am început sã ne gândim la acest program în 1999. Atunci nu ştiam cu ce crizã gravã se va confrunta societatea mai târziu. Azi deja vedem, cã trebuie sã combatem nu numai criza economicã, ci şi pe cea socialã şi moralã. Programul de Afaceri pentru Tinerii din Transilvania pregãteşte tinerii sã presteze o muncã, care nu le va fi folositoare doar lor, ci şi comunitãţii din care provin – a declarat la festivitatea de deschidere europarlamentarul Csaba Sógor. Politicianul maghiar din Transilvania considerã cã munca este o unealtã prin care putem sã fi responsabili faţã de oameni şi de aceea este foarte important ca ea sã fie fãcutã conform valorilor creştine.
Csaba Sógor a atras atenţia asupra faptului cã viitorul societãţii noastre depinde de mãsura în care vom fi capabili sã subordonãm interesele personale celor ale comunitãţii. – Politicul nu este în stare sã construiascã singur o comunitate, avem nevoie şi de un sector civic puternic – a conchis europarlamentarul UDMR, care este susţinãtorul Programului de mai mulţi ani.