Al treilea Congres al Mişcãrii Creştin-Democrate Maghiare din România
La data de 10 decembrie 2010 a avut loc la Covasna cel de-al treilea Congres al Mişcãrii Creştin-Democrate Maghiare din România (RMKDM). Ca membu al celei mai puternice formaţiuni din cadrul UDMR, europarlamentarul Csaba Sógor a fost prezent la evenimentul ce a adus reînnoirea conducerii şi modificarea programului.
Pe lângã senatori, deputaţi şi primari, între invitaţii Congresului s-a numãrat şi preşedintele României, Traian Bãsescu, care a reamintit importanţa valorilor promovate de mişcare: solidaritatea, familia, dreptatea socialã şi etica. „Acestea sunt valorile fundamentale de care avem cea mai mare nevoie în acest moment” – a spus preşedintele, care considerã cã coaliţia de guvernãmânt formatã din PD-L şi UDMR poate scoate ţara din crizã pe baza acestor valori. Bãsescu a declarat cã am trecut deja de cea mai grea perioadã a crizei, iar bugetul de anul viitor va ridica nivelul indicatorilor economici.
Traian Bãsescu a spus cã ţara se aflã într-o crizã economicã, iar guvernul se confruntã cu o crizã a deciziilor. – În ultima vreme am fost nevoiţi sã împlementãm mãsuri de restrângere şi acţiuni nepopulare. Nu ne putem asuma rãspunderea pentru fiecare cetãţean, acestã lucru s-a practicat pe timpul comunismului, dar nu mai este posibil azi. Trãim vremuri în care cetãţenii trebuie sã fie responsabili pentru ei înşişi şi pentru comunitatea lor. Tot ce putem face este sã vorbim direct cu oamenii, fãrã minciuni – a spus preşedintele despre responsabilitatea societãţii civile şi a politicienilor.
Katalin Szili, fosta preşedinte a Parlamentului din Ungaria a accentuat importanţa cooperãrii dintre cele douã state. – Anul viitor va fi unul prielnic pentru dialog şi gândire comunã deoarece Ungaria va prelua preşedinţia UE – a reamintit Szili.
Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor a spus în cadrul congresului cã a avea valori creştine în politicã înseamnã sã servim nevoile comunitãţii cu toate mijloacele de putere şi financiare. – Noi, politicienii creştin-democraţi, nu ne putem gândi doar pe o perioadã cât dureazã un mandat, existã o singurã perspectivã în munca noastrã, eternitatea – a explicat Sógor.
Europarlamentarul a mai spus cã sarcina Mişcãrii este acela de a arãta un exemplu când vine vorba de rãbdare, respect şi toleranţã. Conform declaraţiei sale, uniformizarea şi cãutarea diferenţelor nu poate fi o valoare creştinã, mai degrabã trebuie sã ne concentrãm pe acceptarea diferitelor puncte de vedere. Csaba Sógor a reamintit cã în UE mai existã şi alte religii mondiale în afara celei creştine, iar numãrul lor va creşte în viitor, deci condiţia unei convieţuiri paşnice poate fi doar toleranţa.
La Congres s-a votat şi reînnoirea conducerii Mişcãrii, preşedintele Kálmán Kelemen primind un nou mandat. Totodatã s-a mai decis cã, în cursa pentru preşedinţia UDMR, Mişcarea va susţine candidatul care îşi va asuma valori creştin-democrate şi va dori întãrirea relaţiilor UDMR cu Partidul Popular European.