Amenăjările speciale ajută la cunoașterea istoriei legate de regele Matei Corvin la Cluj

2018-07-08

În șase parcuri publice din Cluj se pot încerca deja instalațiile (ce se pot folosi drept bănci sau mese) care povestesc despre moștenirea lui Matei Corvin. Proiectul a fost derulat de către Forul Tineretului din Cluj la solicitarea Organizației Județene UDMR Cluj.

Unul dintre suporterii proiectului de comemorare a 575 ani de la nașterea lui Matei Corvin a fost europarlamentarul UDMR Csaba Sógor, în prezența căruia a fost inaugurată cea mai recentă amenajare în Piața Engels.

„Îl considerăm pe regele Matei Corvin și în momentul de față ca fiind o figură proeminentă a moștenirii europene. Multe legende se leagă de persoana regelui, iar fără îndoială ne este exemplară clarviziunea și înțelepciunea lui progresivă în zilele de astăzi”– a spus europarlamentaril UDMR.

„Spiritul lui Matei Corvin este exemplar și în prezent căci, fără cunoștințe și învățare continuă nu există viitor, fără carte și cultură nu vom evolua”- a spus Csaba Sógor. Europarlamentarul și-a exprimat speranța că cine se așează lângă Matei Corvin, poate va citi și acasă legendele despre domnia lui. Cunoașterea și transmiterea acestora reprezintă o responsabilitate comună.

„Pe fiecare amenajare există un pătrat de culoare roșie, acesta este locul regelui. Oricine se poate așeza lângă el să se odihnească, oricine poate citi legendele. Aceste amenajări se amplasează în cartierele Clujului pentru ca locuitorii să se întâlnească zilnic cu aceste legende, iar și cei de etnie română să cunoască mai bine importanța moștenirii sale” - a precizat Géza Antal, directorul executiv al organizației județene UDMR. A mai adăugat că s-a încercat evocarea regelui Matei Corvin într-o manieră nouă, cu legende traduse în patru limbi pentru ca și turiștii să aibă parte de înțelepciunea regelui.

Amenajările cu ajutorul cărora se prezintă legendele regelui Matei Corvin pot fi întîlnite pînă în prezent în Parcul Mercur (cartierul Gheorgheni), Parcul Armătura (cartierul Iris), Piața 14 Iulie și malul Someșului (cartierul Donat), Parcul Colina (cartierul Mănăștur) și Piața Engels (Cartierul Attila).
Pe baza proiectelor KIFOR în perioada următoare se vor amenaja încă șase locații ale orașului, două în Mănăștur, două pe Bulevard, în Parcul Cetățuia și în Parcul Feroviar „ne putem așeza la aceeași masă cu regele Matei Corvin” .