Csaba Sógor în Aiud: Încurajăm pe toți cei interesați să devină „părinți adoptivi”
“Astăzi dorim să transmitem mesajul că avem nevoie de mai mulți oameni devotați. Încurajăm toată lumea să participe în acest program, pentru că familiile, tinerii talentați, și de fapt întreaga comunitate maghiară din Transilvania are de câștigat”, a spus Csaba Sógor la întâlnirea organizată pe 24 noiembrie în cadrul programului “Părinți adoptivi” al Colegiului Bethlen Gábor din Aiud.
Europarlamentarul Csaba Sógor a fost părinte adoptiv încă de la lansarea inițiativei. Politicianul UDMR a susținut deja doi elevi care au absolvit școala cu succes, iar în prezent are alți elevi care sunt în curs de finalizare a studiilor.
“Cunoștințele ne însoțesc pentru o perioadă lungă de timp. Se spune că veți uita jumate din ceea ce învățați la școală. Chiar și așa merită să învățați, pentru că nu știți de care parte a pregătirii veți avea nevoie. Cunoștințele reprezintă ceea ce leagă maghiarii risipiți în lume” a transmis Csaba Sógor elevilor din Aiud.
Ildikó Szőcs, directorul Colegiului, a explicat începuturile programului și a înmânat diplome părinților adoptivi”. În cadrul evenimentului au fost depuse și coroane la statuia Memoriei Martirilor Maghiari, creat de artistul Sándor Györfi din Karcag.