Biserica reformată din Cetatea de Baltă a fost recondiționată
“În Transilvania noi construim biserici și le umplem cu viață. Putem să arătăm un exemplu întregii Europe dacă păstrăm bogăția spirituală a comunităților noastre, putem să transmitem un mesaj că merită să avem credință și să ne bucurăm de Dumnezeu”, a spus europarlamentarul Csaba Sógor în discursul său festiv cu ocazia serviciului de consacrare a bisericii reformate din Cetatea de Baltă, județul Alba.
În evenimentul cu importanță majoră pentru comunitatea reformată din Cetatea de Baltă, politicianul UDMR a amintit programele dedicate valorilor creștine, organizate în Parlamentul European cu ocazia a celor 500 de ani de la Reforma Protestantă.
Episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal, Béla Kató a spus în predica sa: “Când ați terminat munca de zi cu zi și v-ați dus la culcare, Dumnezeu a continuat renovarea bisericii. Așa a fost posibil să terminați recondiționarea prin sprijin extern. Dumnezeu ne roagă să fim puternici, ne binecuvântează și ne completează până devenim perfecți.”
Biserica provine din era dinastiei Arpadiene și este faimos pentru muralele sale. Clădirea a fost renovată cu sprijinul Fondului Național Cultural din Ungaria și proiectul Rómer Flóris. Construcția a fost coordonată de Fundația László Teleki.