Csaba Sógor: Minoritățile naționale autohtone ar putea fi motoarele cooperării regionale în Europa Centrală și de Est

2015-11-21

O comunitate minoritară mulțumită de drepturile sale, poate fi doar în beneficiul societății întregi – a fost concluzia discuției dintre deputații europeni Csaba Sógor și Pál Csáky la Cluj-Napoca, în data de 21 noiembrie,  la cea de a II-a Conferință Internațională de Tineret Visegrad, unde au dezbătut, împreună cu tinerii din public, probleme legate de minoritățile naționale. 


Evenimentul din 19-22 noiembrie, organizat pe tema politicilor de tineret și de securitate, a avut pe ordinea de zi și chestiuni legate de minoritățile naționale autohtone. "Respectul reciproc dintre majoritate și minoritate este esențial într-o societate. Dacă aceste comunități conviețuiesc în pace, economia poate prospera, ceea ce este benefic și din punct de vedere al drepturilor omului, al drepturilor minorităților și al politicii de securitate" - a declarat deputatul european UDMR Csaba Sógor. Politicianul a subliniat de asemenea că membrii comunităților minoritare naționale autohtone din Europa au fost întotdeauna cetățeni care respectă legea și sunt loiali țărilor lor, și că pot fi motoarele de cooperare regională și creștere economică în Europa Centrală și de Est datorită multilingvismului.

Cu ocazia acestui eveniment tinerii i-au înmânat deputatului european rezoluția adoptată în unanimitate de 18 organizații de tineret. În acest document tinerii fac apel la cooperare între organizațiile guvernamentale și comunitățile minoritare, în special în domeniul educației lingvistice pentru tineri. Aceștia și-au exprimat dorința de a coopera în chestiunile care afectează regiunea Europei Centrale, angajându-se să transmită conținutul decretului către liderii din țările din care provin și către organizația de tineret a Partidului Popular European (YEPP) .