Creștinismul e o valoare Europeană

2014-04-29

"Bisericile din Transilvania au uneori un rol mai important în viața societății decât sfera civilă. Trebuie să arătăm și colegilor noștri de la Bruxelles că noi avem biserici puternice care unesc comunitățile noastre", a declarat europarlamentarul Csaba Sógor la data de 27 aprilie, cu ocazia întâlnirii sale cu reprezentanții bisericilor locale din Odorheiu-Secuiesc.



"Rolul bisericilor în viața comunităților din partea de vest a Europei s-a diminuat, iar acest lucru influențează sistemul de valori al oamenilor și familiilor. Cred că avem multe de învățat de la Uniunea Europeană, comunitatea noastră poate deveni mai prosperă dacă urmează exemplele celorlalte țări membre, dar modul de viață modern din occident nu ne va ajuta niciodată să recâștigăm credința și sistemul de valori creștine dacă le pierdem acum. Trebuie să păstrăm aceste valori și să ne mândrim cu ele Europei”, a spus Sógor. 
Deputatul István Antal și Ferenc Asztalos, membru al organizației locale a UDMR și candidat pe lista pentru alegerile PE a acesteia, au fost de asemenea prezenți la ședință. Asztalos a adăugat: "Este în interesul comunității maghiare din România să fim prezenți  în Parlamentul European. Dacă avem reprezentanți la nivel local, regional și național, este firesc să ne dorim să fim prezenți și la Bruxelles."