Mesaj din Lazuri privind importanța cooperării transfrontaliere

2014-06-14

Zilele Culturale Internaționale din comuna Lazuri din județul Satu Mare au fost deschise de către eurodeputatul UDMR Csaba Sógor. Vineri, în prima zi a evenimentului Lazuri a semnat un contract de înfrățire cu localitatea Zajta din Ungaria.


Între 13 și 15 iunie reprezentanți și localnici din Balkány și Zajta (Ungaria), Slopnice (Polonia) și Lazuri (România, județul Satu-Mare) s-au întâlnit la Lazuri în cadrul unui proiect de cooperare transfrontalieră finanțat de Uniunea Europeană. 

La deschiderea evenimentului eurodeputatul UDMR a vorbit despre rolul și importanța Uniunii Europene, adăugând: ”Rolul nostru nu este doar să atragem bani Europeni în România sau doar să vizităm satul vecin, ci să și arătăm Europei valorile care fac comunitatea noastră mai puternică: cultura și tradițiile noastre, dansul popular și religia. În partea aceasta a Europei comunitățile sunt încă puternice, iar oamenii aduc sacrificii pentru comunitate, acesta este mesajul pe care trebuie să îl transmitem Europei.”

”Evenimentul din acest an depășește granițele comunei, avem oaspeți din tot județul, ba chiar și din Ungaria și Polonia” – a spus viceprimarul Csaba Roszpapa. Primarul István Lengyel a adăugat: ”Aceste întâlniri, aceste relații, pe lângă stabilirea obiectivelor comune sunt vitale pentru viitorul comunei noastre”.

Evenimentul organizat după trei ani de pauză este considerat și sărbătoarea zilelor comunei. În aceste trei zile au avut loc sesiuni de muzică și dans folcloric, competiții culinare, evenimente și expoziții de artizanat și concerte de muzică ușoară. În localitatea de lângă Satu-Mare s-au deschis granițele pentru o zi, sâmbăta între Peleș și Zajta, iar duminică între Berec și Garbolc.