Autonomie există doar acolo unde există oameni cu gândire autonomă

2014-04-04

În data de 4 aprilie, la invitația organizației de tineret a Platformei Creștin-Democrate a UDMR din Sfântu Gheorghe Csaba Sógor a susținut o prelegere, vorbind  tinerilor despre teme legate de UE, activitatea Parlamentului European și drepturile cetățenilor europeni.


În introducerea sa Csaba Sógor a relatat că în Uniunea Europeană trebuie armonizate cultura și sistemul legislativ al 28 de țări, iar această muncă se poate realiza doar prin pași mărunți. Deputatul din Transilvania a subliniat că, văzută de acasă, activitatea Parlamentului European este mai puțin spectaculoasă, având în vedere mai ales că trebuie tratate și probleme globale cum ar fi securitatea alimentară, protecția copiilor, migrația sau problemele demografice.

”Uniunea Europeană nu are prevederi legislative obligatorii pentru statele membre în toate domeniile, în multe cazuri aceasta formulează doar recomandări și orientări strategice și, ca orice pedagog bun, speră că suntem capabili să învățăm unii de la alții și să urmăm bunele practici”, a subliniat deputatul.

Tinerii prezenți l-au întrebat pe eurodeputatul UDMR  despre mai multe teme de actualitate, între care despre poziția Uniunii Europene privind situația din Crimeea, soluțiile la problemele romilor și tratamentul minorităților și raportarea Uniunii la problema autonomiei Ținutului Secuiesc.

Legat de cea din urmă problemă, Csaba Sógor a explicat: ”Uniunea Europeană nu ia poziție față de nicio aspirație autonomistă a vreunei comunități naționale. De la statele membre se așteaptă ca acestea să respecte limbile materne și culturile minorităților și să se asigure ca drepturile fundamentale ale niciunui cetățean european să nu fie încălcate. Totuși, UE nu stabilește cadrul legislativ pentru realizarea acestor așteptări”, a explicat deputatul. Sógor a adăugat că autonomie există doar acolo unde există oameni cu gândire autonomă. ”Acest lucru înseamnă că avem grijă de pământul pe care l-am primit de la strămoșii noștri, ținem la rădăcinile și tradițiile noastre și suntem capabili să gândim împreună în folosul comunității. Și între noi, secuii ar trebui să existe înțelegere, nu doar la nivelul politicii ci și al vieții în comunitate”, a spus deputatul, adăugând că maghiarii ar trebui să convingă românii prin dialog că nu doresc o autonomie bazată pe criterii etnice ci una teritorială, prin care ambele națiuni au aceleași drepturi.