Întâlnire între Csaba Sógor și liderii autorităților locale din județele Sălaj și Satu Mare

2013-11-09

În data de 8 noiembrie, la Zalău și la Satu Mare eurodeputatul Csaba Sógor s-a întâlnit cu primarii și viceprimarii UDMR din județele Sălaj și Satu Mare. La ambele întâlniri discuțiile s-au purtat despre bugetul UE din perioada 2014-2020, oportunitățile europene de finanțare și importanța reprezentării în Parlamentul European. 


”În adesea haoticul mediu internațional problemele noastre naționale trebuie ”împachetate în ambalaj UE”, pentru ca colegii noștri să înțeleagă situația noastră particulară. Pe lângă problemele Europei și ale lumii, în cursul muncii mele mă străduiesc să mențin pe ordinea de zi și problema minorităților”, a spus Csaba Sógor despre activitatea sa din ultimii ani în PE.

Dénes Seres, președintele UDMR din județul Sălaj și deputat în Parlamentul României, a declarat că este mulțumit de activitatea eurodeputaților UDMR. ”Am avut ocazia să observ activitatea eficientă a lui Csaba Sógor și Iuliu Winkler nu doar în țară ci și la Bruxelles. Județul Sălaj va face tot ce se poate pentru ca cei doi să poată să-și continue activitatea de europarlamentari și să ne reprezinte și în viitor”, a spus Seres. În mod similar, și Csaba Pataki l-a asigurat pe Sógor de sprijinul organizației județene Satu Mare.

La cele două întâlniri a participat și consultantul în finanțări nerambursabile Szabolcs Ilyés, șeful Regioconsult SRL, care a oferit celor prezenți informații despre oportunitățile de finanțare din următorul ciclu bugetar al UE.