Csaba Sógor la Piatra Niergeş

2013-08-04

Duminicã, 4 august au avut loc festivitãţile de comemorare a bãtãliei de la Piatra Niergeş din 1849. La evenimentul organizat de administraţia localã a comunei Cozmeni din judeţul Harghita eurodeputatul UDMR Csaba Sógor s-a adresat celor prezenţi printr-un discurs festiv.



Politicianul a reliefat cã eroii pe care îi comemorãm astãzi sunt cei care au luptat cu preţul vieţii pentru ţarã şi pentru valorile  în care credeau: familie, comunitate şi patrie.

”La fel şi astãzi, patriotul adevãrat îşi iubeşte ţara” – a subliniat eurodeputatul, dupã care a atras atenţia publicului asupra cunoştinţelor militãreşti ale maghiarilor, cu are au câştigat renume pentru armata şi poporul maghiar în toatã Europa, şi chiar şi pe alte continente, dupã suprimarea revoluţiei din 1948. 

”Şi azi avem nevoie de eroi. Nu de martiri, ci de supravieţuitori. De oameni care îşi iubesc patria, preţuiesc mediul înconjurãtor şi în acelaşi timp  dau dovadã de aptitudini prin care îşi îmbogãţesc ţara şi o fac mai viabilã”, a arãtat Sógor.

Eurodeputatul UDMR a subliniat cã ostaşii de atunci mai aveau o virtute care nu trebuie sã lipseascã nici din comunitatea maghiarilor din Transilvania de azi: s-au gândit şi au acţionat împreunã, ca o comunitate unitarã. ”Un bun patriot îşi iubeşte ţara şi posedã aptitudinile necesare, dar în primul rând acesta trebuie sã fie capabil sã colaboreze în lucrurile simple din viaţa de zi cu zi”- a spus Sógor.