Csaba Sógor a evidenţiat importanţa protecţiei drepturilor lingvistice catalane
Grupul de Lucru pentru Minoritãţi Tradiţionale şi Comunitãţi şi Limbi Naţionale al Parlamentului European a dezbãtut în cadrul reuniunii sale din cadrul şedinţei plenare a PE de sãptãmâna trecutã mai multe subiecte legate de drepturile lingivistice ale minoritãţilor tradiţionale din Europa.
Pe agenda şedinţei au figurat prezentãrile mai multor publicaţii în domeniu. Prima prezentare a fost fãcutã de profesorul Alex Riemersma de la Centrul de Cercetare Mercator care a prezentat cel mai nou ghid metodologic în domeniul metodologiei educãrii timpurie a limbilor frizone. El a fost urmat de editorii şi autorii SVI – Südtiroler Volksgruppen-Institut din Bolzano, Italia. Jurnalul interdisciplinar trimestrial Europaisches Journal für Minderheitenfragen – IGM a fost prezentat de cãtre Dr. Beata Sybille-Pfeil, iar autorul Georg Grote a prezentat cartea sa despre cultura sud-tirolezã (Südtirolismen. Erinnerungskulturen - Gegenwartsreflexionen - Zukunftvisionen).
În cadrul unui program finanţat de Uniunea Europeanã, grupul de cercetãtori al profesorului Riemersma a dezvoltat metodologia Transmisiei Timpurie a Moştenirii Lingvistice (Multilingual Early Language Transmission - MELT). Scopul MELT este de a asigura o educaţie multilingvisticã timpurie pentru copii cu vârstele între 0 şi 4 ani, dar programul s-a extins mai târziu şi la copii pânã la 8 ani datoritã cursurilor şi trainingurilor fãcute chiar şi on-line de educatori de grãdiniţã bine pregãtiţi. Inovaţia proiectului este cã acesta a definitivat cursuri de dezvoltare pentru pedagogi practicanţi, dar şi cursuri pregãtitoare pentru studenţii la pedagogie.
Profesorul Riemersma a declarat cã implementarea proiectului este obstrucţionatã de lipsa educatorilor de grãdiniţã cu formare adecvatã, însã un curs de masterat în educaţie multilingvisticã ar remedia aceastã situaţie. Totodatã, profesorul a declarat cã iniţiativa autoritãţilor frizone încã mai necesitã suport tehnic şi financiar.
Jurnalul interdisciplinar despre minoritãţi IGM apare din anul 2008 şi este o publicaţie preponderent ştiinţificã care poate fi utilizat atât de specialişti cât şi de sfera politicã. S-a dovedit a fi un ajutor real pentru cercetãtori, profesori şi decidenţi. Ediţia online are în jur de 400 de vizitatori pe ediţie.
Europarlamentarul PPE din Tirolul de Sud Berndt Posselt a sugerat ca publicaţia sã urmãreascã şi situaţia germanilor din Slovenia şi a albanezilor din Serbia.
Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor a salutat faptul cã relaţiile dintre Tirolul de Sud şi Þinutul Secuiesc devin tot mai strânse şi a declarat cã Tirolul de Sud este un model al valorificãrii drepturilor lingvistice care ar trebui preluat şi de celelalte state membre ale UE. Deputatul a mai adãugat cã a primit informaţii conform cãrora în Insulele Baleare, dreptul garantat prin lege al folosirii limbii catalane în administraţia publicã este actualmente în pericol.
Co-preşedintele Grupului de Lucru, deputatul MSZP Csaba Tabajdi a explicat cã autonomia Tirolului de Sud a contribuit în mare mãsurã la dezvoltarea economicã a regiunii, iar rezultatele acestuia ar trebuie preluate şi de celelalte state membre. Deputatul a mai sugerat ca relaţia dintre situaţia economicã a unei regiuni şi gradul de pericol în care se aflã drepturile lingvistice ale minoritãţilor din respectiva regiune sã facã subiectul unei cercetãri ştiinţifice.
Comentând cele spuse în timpul reuniunii, Europarlamentarul FIDESZ György Schöpflin a atras atenţia asupra faptului cã decidenţii politici ar trebui sã ţinã cont de creşterea în intensitate a identitãţii minoritare din întreaga Europã.
Europarlamentarul PPE sud-tirolez Herbert Dorfmann a considerat cã este nevoie de o cercetare economicã, care sã arate efectul autonomiei populaţiei vorbitoare de germanã din Tirolul de Sud asupra productivitãţii şi dezvoltãrii regiunii.