Necesitatea unei prezenţe europene sporite în domeniul societãţilor cooperative
Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor a fost raportorul din umbrã desemnat al PPE în cazul raportului Statutul societãții cooperative europene din punctul de vedere al participãrii lucrãtorilor.
Europarlamentarii au votat raportul marţi, 13 martie, în cadrul şedinţei plenare a PE cu o mare majoritate. Raportorul principal, europarlamentarul suedez din grupul verzilor, Sven GIEGOLD a solicitat urgentarea reformãrii statutului societãţilor cooperative europene. În opinia sa, caracterul complicat al acestuia afecteazã negativ nevoile şi posibilitãţile transfrontaliere. Acest sector însumeazã 160 de milioane de cooperative în UE, are 120 de milioane de membri şi oferã locuri de muncã pentru 5.4 milioane de muncitori, având astfel un potenţial crescut din punctul de vedere al ocupãrii forţei de muncã şi al dezvoltãrii durabile. Prezentând opinia Comisiei pentru ocuparea forţei de muncã şi afaceri sociale a PE, raportorul a declarat cã aceasta nu este mulţumitã de mãsurile luate de UE în acest domeniu şi considerã cã sprijinirea solidaritãţii sociale în economie devine tot mai importantã în perioada multiplelor crize din perioada actualã. Astfel, raportorul a solicitat o susţinere sporitã din partea statelor membre.
La dezbaterea premergãtoare votului a participat şi comisarul european pentru educaţie, culturã, multilingvism şi tineret Androulla VASSILIOU, care a salutat raportul şi a reamintit, cã anul 2012 este Anul Internaţional al Cooperativelor şi cã CE va organiza douã conferinţe cu aceastã ocazie: în aprilie la Bruxelles şi în septembrie în Cipru ca parte a programului preşedinţiei cipriote.
Csaba Sógor a reafirmat susţinerea grupului sãu politic pentru acest raport. Europarlamentarul maghiar din Transilvania a atras atenţia asupra faptului cã în Europa Centralã şi de Est statutul cooperativelor şi credibilitatea acestora fost în mare mãsurã compromisã şi cã, deşi raportul CE din 2010 s-a dovedit a fi o analizã utilã, câteva capitole, inclusiv cel despre România, sunt superficial realizate. Csaba Sógor a propus o prezenţã europeanã sporitã în domeniu prin introduerea metodei deschise de coordonare. Discursul deputatului:
“Stimaţi colegi!
Salut cu aceastã ocazie raportul colegului nostru, domnul Giegold despre necesitatea completãrii statutului societãții cooperative europene în privinţa participãrii lucrãtorilor. Consider completarea la nivel european ca fiind utilã, în special datoritã faptului cã în ţara mea, România, la fel ca şi în alte state din regiune, perioada comunistã a compromis statutul şi credibilitatea funcţionãrii cooperativelor. În plus, nici raportul Comisiei din 5 octombrie 2012 nu este promiţãtor, câteva capitole ale acestuia sunt superficial realizate. În consecinţã consider cã ar fi utilã introducerea metodei deschise de coordonare pentru a asigura o prezenţã europeanã accentuatã în domeniu. Sincer, îmi pare foarte rãu cã acest raport este doar o iniţiativã proprie.”
Egalitatea dintre femei şi bãrbaţi în UE, respectiv participarea femeilor în procesul decizional politic au fost subiecte importante ale şedinţei plenare a PE din martie.
Europarlamentarul Csaba Sógor le-a prezentat colegilor sãi iniţiativele UDMR pentru susţinerea familiilor. Discursul sãu din 13 martie:
“Consider cã trebuie sã acordãm atenţie sporitã mãsurilor de susţinere a familiilor datoritã trendurilor demografice din Europa. Trebuie sã susţinem familiile în perioada nesigurã a crizei economice, iar o metodã bunã ar fi asigurarea de condiţii de lucru flexibile pentru femei. Înfiinţarea unei familii necesitã sacrificii mai mari – chiar şi în privinţa carierei – din partea femeilor decât din partea bãrbaţilor. Unele state membre au sisteme sofisticate pentru susţinerea familiilor, altele, cum ar fi România, sunt doar la începutul acestui drum. Acesta este motivul pentru care am propus ca guvernul român sã ia mãsuri în domeniul susţinerii familiilor. Noi credem cã putem construi o Europã de success doar dacã contracarãm îmbãtrânirea populaţiei prin creşterea numãrului de naşteri şi nu prin imigraţie.”
Parlamentul European a dezbãtut miercuri, 14 martie, în cadrul unei dezbateri prioritare raporturile privind integrarea Bosniei şi Herţegovinei. Referindu-se la experienţele proceselor de aderare, europarlamentarul UDMR Csaba Sógor a declarat în aceastã dezbatere cã statele membre ale UE nu sunt obligate sã respecte Criteriile de la Copenhaga, mai exact respectarea drepturilor minoritãţilor. Europarlamentarul maghiar din Transilvania a şi-a exprimat regretul pentru faptul cã, dupã dobândirea de cãtre o ţarã a statutului de stat membru, Uniunea nu mai monitorizeazã respectarea criteriilor de aderare.
Discursul deputatului:
“Toate ţãrile candidate la statutul de membru al UE trebuie sã îndeplineascã Criteriile de la Copenhaga, inclusiv cele privind respectarea drepturilor minoritãţilor. Trebuie sã acordãm atenţie sporitã acestui aspect în verificarea progreselor ţãrilor din vestul Peninsulei Balcanice; cunoaştem cu toţii situaţia etnicã din zonã şi ne amintim de trecutul recent. Din pãcate trebuie sã cer ca finalizarea aderãrii ţãrilor din zonã sã se întâmple doar dupã soluţionarea sigurã şi de duratã a relaţiilor interetnice din zonã într-un mod care sã satisfacã toate naţiile implicate.
Spun acest lucru cu regret pentru cã populaţia din zonã are nevoie urgentã de beneficiile aderãrii şi pentru cã UE nu are posibilitatea sã soluţioneze problemele etnice dupã aderare. Din pãcate, instituţiile noastre comune nu se ocupã de problemele minoritãţilor naţionale în statele membre ale UE: Criteriile de la Copenhaga sunt obligatorii doar pânã în momentul aderãrii.”