Vot în PE privind dimensiunea europeanã a sportului

2012-02-02

În cadrul şedinţei plenare de la Bruxelles a Parlamentului European din data de 2 februarie europarlamentarii au votat cu o mare majoritate raportul Comisiei pentru Culturã şi Educaţie (CULT) privind dimensiunea europeanã a sportului. Elaborarea raportului a devenit posibilã datoritã Tratatului de la Lisabona, care a introdus sportul în rândul competenţelor UE. Raportul poate fi considerat un rãspuns la cartea albã şi comunicatul de anul trecut al Comisiei Europene privind sportul.



Documentul subliniazã importanţa respectãrii principiului subsidiaritãţii în domeniu şi scoate în evidenţã rolul social şi efectele economice ale sportului. Sportul genereazã 3,7% din PIB-ul Uniunii, oferã în jur de 15 milioane de locuri de muncã şi în acelaşi timp promoveazã un stil de viaţã sãnãtos. Acesta poate constitui totodatã un instrument eficient în combaterea dopajului, a violenţei şi a intoleranţei în societate. Prin valoarea sa educaţionalã şi culturalã, sportul poate contribui şi la atingerea ţintelor strategice ale Uniunii Europene: datoritã caracterului sãu deschis, acesta poate fi practicat de orice cetãţean, indiferent de sex, apartenenţã etnicã sau naţionalã sau de statut social. Documentul final al Comisiei CULT invitã statele membre sã-şi revizuiascã programele universitare şi sã valorifice experienţa sportivilor de valoare prin implicarea acestora, eventual şi pe bazã de voluntariat, în programe sportive care se adreseazã unori mari mase de oameni.

Cu ocazia votului pe raport, europarlamentarul UDMR Csaba Sógor s-a folosit de practica explicaţiei votului pentru a aminti colegilor recenta partidã de hochei pe gheaţã de la Miercurea Ciuc dintre reprezentativa naţionalã a României şi a Ungariei. Deputatul maghiar din Transilvania a evidenţiat caracterul obligatoriu al respectului reciproc în evenimentele sportive şi în manifestãrile publice.

Discursul deputatului:
„Salut raportul colegului meu privind dimensiunea europeanã a sportului. Aş dori sã evidenţiez în mod special rolul sportului în promovarea solidaritãţii europene şi în crearea unei atmosfere lipsite de intoleranţã. În legãturã cu acest raport aş dori totuşi sã vã reamintesc un eveniment neobişnuit: nu cu mult timp în urmã reprezentativa naţionalã a României şi a Ungariei a disputat un meci de hochei pe gheaţã în Miercurea Ciuc, un oraş din România cu majoritate maghiarã. Datoritã faptului cã naţionala de hochei a României este compusã, cu o singurã excepţie, de jucãtori de etnie maghiarã, aceştia au intonat imnul Ungariei înainte de începerea partidei.

Evenimentul a primit o atenţie sporitã în presa centralã românã, iar mulţi nu s-au sfiit sã numeascã membrii de etnie maghiarã a selecţionatei române de hochei trãdãtori. Stimaţi colegi, cred cã a venit momentul ca respectul reciproc şi toleranţa sã pãtrundã nu doar în atmosfera evenimentelor sportive, ci şi în viaţa publicã. Pentru cã de aceastã datã nu acţiunile suporterilor au fost lipsite de toleranţã, ci manifestãrile maliţioase şi manipulative ale politicienilor şi mediei române.
De altfel,  meciul s-a sfârşit cu 4-1 pentru România.”