PPE vrea o Europã mai puternicã și întãrirea valorilor și intereselor europene

2011-12-07

Cel de-al 20-lea Congres al Partidului Popular European a avut loc între 7-8 decembrie la Marsilia. Cu ocazia Congresului, șefii de stat și primi miniștrii ai familiei politice europene au avut o întâlnire pentru a pregãti summitul UE urmãtor.



Printre participanți s-au regãsit lideri europeni ca Angela Merkel, cancelarul Germaniei, președintele francez Nicolas Sarkozy, prim ministrul polonez Donald Tusk, țarã, care  în prezent deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, și Jerzy Buzek, președintele Parlamentului European.

Congresul a analizat rolul PPE în procesul de integrare europeanã. Trimișii au cãzut de acord cã PEE a avut un rol important în desființarea Cortinei de Fier și în schimbãrile politice, istorice și culturale din Europa Centralã. PPE considerã cã statele naționale nu sunt capabile sã protejeze valorile și interesele Europei, însã cetãțenii europeni trebuie sã înțeleagã valoarea adãugatã și motivația deciziilor europene. Este nevoie de monitorizare pentru a asigura implementarea eficientã a deciziilor. Vorbitorii au evidențiat faptul cã deciziile UE trebuie sã devinã mai transparente deoarece din multe puncte de vedere deciziile luate aproape de cetãțean, la nivelul statelor sau regiunilor ar putea fi mai eficiente.

Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor a vorbit la ședința comunã a PPE și a Grupului PPE din Parlamentul European în legãturã cu statele din zona mediteraneanã și despre primãvara arabã. Deputatul maghiar din Transilvania considerã cã UE trebuie sã-și revizuiascã relația cu minoritãțile naționale tradiționale din interiorul ei. El a afirmat cã UE ar trebui sã punã capãt în primul rând încãlcãrii drepturilor minoritãților din statele ei membre.

-Franco Frattini a susținut cã nu se poate tolera persecutarea creștinilor. Întrebarea mea este: cum putem sã susținem tranziția spre democrație în acele țãri ca sã stopãm persecutarea creștinilor și ca sã promovãm drepturile fundamentale când chiar în statele membre UE sunt persecutați creștini, creștini aparținând minoritãților naționale? Cum putem face acest lucru? Prin legi ale limbilor de stat sau legi care se referã la vinovãția colectivã de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial? În aceste zile un stat membru a revocat cetãțenia unor cetãțeni ai ei, care au primit cetãțenia unui alt stat membru – a spus el.

Deputatul considerã cã UE ar putea ajuta cel mai mult prin prezentarea unui exemplu. – Trebuie sã oprim încãlcarea drepturilor și trebuie sã stopãm discriminarea minoritãților naționale în statele membre. Minoritãțile ar trebui ocrotite, iar astfel am putea arãta un exemplu statelor arabe, care fac primii pași pe drumul democrației – a conchis Csaba Sógor.