Sã fim atenţi pe democraţiile tinere a Uniunii

2009-11-10

În iunie 2009 Comisia Europeanã (CE) a fãcut o propunere cãtre Consiliu ca anul 2011 sã  fie anul european al voluntariatului. Obiectivul propunerii a fost creşterea rolului voluntariatului în ţãrile Uniunii.


Prin procedura de codecizie propunerea va fi dezbãtutã în sãptãmâna viitoare în Comisia pentru culturã şi educaţie al Parlamentului European (PE). Sãptãmâna aceasta, cu privire la caracterul social a documentului, Comisia pentru ocuparea forţei de muncã şi afaceri sociale al PE (EMPL) a pregãtit un proiect de aviz în aceastã temã. Eurodeputatul UDMR Sógor Csaba – ca membru supleant al comisiei – a participat în aceastã dezbatere ca raportor al grupului Partidului Popular European (PPE), ceea ce înseamnã cã deputatul reprezintã opinia grupului politic PPE.

În discursul sãu Sógor Csaba a accentuat cã voluntariatul ca activitate are posibilitãţi mai reduse în democraţiile tinere ale Uniunii Europene, pentru cã în opoziţie cu ţãrile fondatoare a UE activitatea respectivã nu face parte din activitãţile obişnuite ale societãţii.

Deputatul maghiar a subliniat cã delimitarea între activitãţi diferite este foarte importantã, adicã faptul cã din actul de voluntariat trebuie eliminatã din relaţia angajator-angajat. „Trebuie sã încurajãm întreprinzãtorii şi angajatorii pentru sprijinirea voluntariatului, dar nu în privinţa angajatului propriu. Trebuie sã tragem o limitã între voluntariat şi muncã pentru salariu.”

În legãturã cu anul european al voluntariatului, deputatul Sógor a susţinut creşterea bugetului: membrii comisiei au votat dublarea bugetului de 6 milioane de euro. „Eu sper cã atenţia şi interesul faţã de voluntariat poate fi susţinutã şi dupã 2011” – a declarat eurodeputatul.