Dezbatere în Parlamentul European despre situația din Tibet, Egipt și Siria

2011-10-28

Momentul de final al ședințelor plenare ale Parlamentului European îl constituie dezbaterea situațiilor drepturilor fundamentale din statele terțe sub titlul Dezbateri privind cazurile de încãlcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept.



La data de 27 octombrie europarlamentarii au discutat despre acțiunile autoritãţilor chineze împotriva demonstranților din Tibet, respectiv situația comunitãților creștine din Egipt și Siria.

Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor și-a depus în scris opinia despre situația din Tibet și rezoluția Parlamentului European pe acest subiect:
"Uniunea Europeanã este consideratã în lume ca fiind o alianțã a statelor ce apãrã drepturile omului, susține supremația legilor și demnitatea umanã pe întreg globul. Uniunea a meritat aceste epitete pentru cã și-a ridicat vocea împotriva nerespectãrii drepturilor omului pe întreg Pãmântul și pentru cã relațiile sale comerciale sunt influențate în mod declarat de cãtre atitudinea partenerilor sãi fațã de aceste subiecte. Totodatã știm cã China est unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Vestului. Interesul statelor europene este sã menținã și pe viitor aceastã relație fructuoasã.
Politica statului chinez fațã de Tibet, nerespectarea repetatã a drepturilor poporului tibetan nu este un fenomen nou. Sacrificiul cãlugãrilor tibetani este un apel de disperare cãtre întreaga lume. Iar apelul este disperat pentru cã se pare cã lumea, și campioana drepturilor omului, Uniunea Europeanã, nu a auzit apelurile precedente, cele ce erau mai puțin drastice. Le-am auzit și le auzim în continuare, dar din pãcate nu se întâmplã nimic serios în vederea clarificãrii situației în afara dezbaterilor ca aceasta sau ca cele din parlamentele naționale. Cred, cã statele europene ar trebui sã ia în serios rãspunsurile date la asemenea situații, şi Uniunea Europeanã ar trebui sã se ia în serios pe sine. "

Discursul deputatului maghiar din Transilvania din timpul dezbaterii s-a referit la evenimentele tranziției democratice din Egipt, la atrocitãțile survenite în rândul comunitãții creștine coptice din Cairo, respectiv la pericolul unui potențial conflict interetnic în cadrul evenimentelor din Siria. 

Gãsiți mai jos discursul deputatului:
"Nu este de ajuns sã votãm o moțiune pentru rezoluție, trebuie sã contribuim în fiecare zi ca creștinii sã nu fie persecutați niciunde în lume. Nu doar pentru simplul fapt cã Europa are rãdãcini creștine, pentru cã suntem creștini, ci pentru cã aceste probleme sunt în primul rând probleme ale drepturilor omului și ale minoritãților.
Uniunea Europeanã are o responsabilitate mare cu privire la faptul cã în Siria procentul populației creștine a scãzut de la 10% la 8%, cã în Egipt mii de creștini sunt forțați sã renunțe la religia lor și sã adopte islamul, respectiv în faptul cã comunitãțile creștine din Irak au supraviețuit mai multor sute de ani de tiranie și vor dispãrea în timpurile noastre. Responsabilitatea trebuie sã fie mare ca noi sã nu ne rușinãm de istoria noastrã creștinã, cât și pentru cã nu putem sã acceptãm nici o formã de discriminare pe baze etnice or religioase în cadrul granițelor noastre. Avem multe de fãcut, în special în vederea arãtãrii unui exemplu de demn de urmat. "