Strategia EU2020 trebuie sã susţinã dezvoltarea întregii Uniuni Europene

2011-07-07

Programul Preşedinţiei poloneze a Consiliului Uniunii Europene a constituit subiectul dezbaterilor din cadrul şedinţei plenare a Parlamentului European din data de 6 iulie. Totodatã, europarlamentarii au discutat despre criza financiarã, economicã şi socialã, respectiv despre identificarea acţiunilor necesare.



Urmând declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei, europarlamentarii şi-au prezentat aşteptãrile faţã de activitatea preşedinţiei. Deputatul UDMR Csaba Sógor şi-a prezentat punctul de vedere în scris.

“Domnule Prim-Ministru! Vã salut pentru rezultatele avute în combaterea crizei economice pe plan naţional şi pentru discursul pragmatic şi optimist de mai devreme. Aţi vorbit despre trecut, fãrã de care nu ne putem gândi la perspective în viitor. Polonia a arãtat pe parcursul istoriei, la fel ca şi în aceastã crizã, cum poate rezolva situaţiile dificile. Ca maghiar din Transilvania, doresc sã vã reamintesc importanţa conducãtorului nostru comun, István Báthory în stabilizarea regiunii. Am fost foarte mulţumit sã citesc printre prioritãţile poloneze intenţia de a continua lãrgirea Uniunii în spiritul “Europei deschise”, ajutorul plãnuit pentru ţãrile nord-africane pentru finalizarea tranziţiei cãtre democraţie, accelerarea creşterii economice, valorificarea drepturilor fundamentale şi protecţia drepturilor minoritãţilor, respectiv facilitarea liberei circulaţii a persoanelor. Sunt convins cã Europa trebuie sã-şi arate aceastã faţã deschisã, nu cea închisã, respingãtoare, care se ascunde dupã graniţele Schengen. Totodatã nu trebuie sã uitaţi de minoritatea polonezã din Lituania şi de celelalte minoritãţi din Europa. Doresc Poloniei mult succes în rezolvarea sarcinilor Preşedinţiei!”

Raportoarea socialistã pentru definirea soluţiilor europene de contracarare a crizei financiare, economice şi sociale, deputata francezã Pervenche Berès este totodatã şi preşedintele Comisiei speciale pentru Criza financiarã, economicã şi socialã. Ea a declarat cã mandatul de 20 de luni a comisiei s-a sfârşit cu succes, au reuşit sã formuleze propuneri şi ţinte, chiar dacã criza încã nu a luat sfârşit. Pachetul pentru guvernarea economicã s-a blocat, practicile pieţelor financiare nu s-a schimbat, soarta statelor membre depinde de calificãrile lor – a enumerate ea deficienţele.

Raportul comisiei special a solicitat comisarului UE responsabil pentru auditarea datoriilor publice, taxarea europeanã a tranzacţiilor financiare, fondarea unei trezorerii UE şi numirea unui ministru de finanţe al Uniunii Europene. Totodatã, conform propunerilor, investiţiile în pregãtirea populaţiei ar trebui sã fie regulã pentru statele membre, iar funcţionarea responsabilã a comunitaţii energetice UE şi a altor afaceri sã fie obligatorii.

Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor a ţinut sã-şi explice votul în legãturã cu acest subiect. Deputatul a luat cuvântul pentru a urgenta întãrirea mãsurilor pentru susţinerea dezvoltãrii statelor membre noi. Gãsiţi mai jos discursul sãu:

“- Raportul Comisiei speciale pentru Criza financiarã, economicã şi socialã a evindeţiat faptul cã atât politica agrarã, cât şi cea pentru coeziune trebuie sã aibã un rol important în strategia 2020. Raportul spune cã politica agrarã trebuie sã fie planificatã în conformitate cu provocãrile globale, iar cea de coeziune în conformitate cu ţintele clare ale competivitãţii. În statele membre noi majoritatea producãtorilor agrari se aşteaptã la o politicã agrarã similarã cu cea din prezent, iar fondurile destinate politicii de coeziune sunt destinate investiţiilor în infrastructurã, deoarece acesta este domeniul în care se înregistreazã cele mai mari decalaje faţã de statele membre vechi. Strategia EU2020 trebuie sã susţinã dezvoltarea întregii Uniuni, iar acest lucru este de neimaginat fãrã dezvoltarea regiunilor sãrace, fãrã menţinerea ţintelor originale ale politicii agrare şi de coeziune.”