Minoritãţile au dreptul sã se simte în siguranţã

2009-10-09

Discursurile lui Sógor Csaba în şedinţa de plen a Parlamentului European.


Domnul Preşedinte!

Succesul referendumului în Irlanda – succesul ideei europene. Dar de ce s-a întâmplat aşa?

1. Irlandezii au primit garanţii, adicã majoritatea a luat în considerare dorinţele minoritãţii. Democraţia realã se manifestã nu numai prin votarea opiniilor majoritãţii, dar şi prin luarea în considerare voinţelor minoritãţilor. O astfel de abordare ar fi necesarã pentru protecţia minoritãţilor europene.

2. O altã explicaţie a succesului este cã susţinãtorii Tratatului au avut o campanie mult mai bunã, decât la primul referendum. Uniunea Europeanã este uniunea aprobãrii, nu a negãrii.

3. În ultumul rând, şi criza globalã a ajutat referendumul: Irlanda, rãmasã în afara Uniunii, ar fi ajuns la soarta Izlandei.

În mijlocul crizei economice este mult mai clar cã împreunã suntem mai puternici, colaborarea şi solidaritatea funcţioneazã mult mai bine, decât rivalizarea.

Rolul Parlamentului European este, citându-l pe preşedintele plenului: „intermedierea, în caz de nevoie, între pãrţi aflate în dispute, chiar şi state”. Parlamentul trebuie sã-şi asume un angajament nu numai în rezolvarea, dar şi în prevenirea conflictelor. De exemplu, ar fi bine sã abrobãm o lege cadru, care garanteazã drepturile minoritãţilor. Minoritãţile au dreptul sã se simte în siguranţã. O lege cadru pentru minoritãţi ar fi garanţia predictibilitãţii, ar fi un ajutor pentru noi, ca sã nu fim expuşi voinţei oricãrui guvern sau mişcare radicalã, ca de exemplu legea privitoare la limba de stat din Slovacia, care pedepseşte folosirea limbii materne. Este inacceptabil ca pe teritoriul Uniunii sã se interzicã funcţionarea organizaţiilor minoritare, sã se vopseascã peste partea maghiarã a înscripţiilor bilingve în intrarea localitãţilor, sau ca mişcãri radicale sã organizeze demonstraţii antiminoritare. Rolul Parlamentului – printre altele – este protecţia drepturile omului, împiedicarea disciminãrii şi garantarea drepturilor minoritãţilor, ca acestea se poatã trãiascã ca cetãţeni cu drepturi şi posibilitãţi depline pe pãmântul lor natal.

Vã mulţumesc pentru atenţie.