Aderarea Croaţiei la UE este importantã şi din punctul de vedere al minoritãţilor
Între 3-4 martie 2011 la Zagreb a avut loc şedinţa Biroului Grupului Partidului Popular European în Parlamentul European , ocazie cu care s-a discutat despre aderarea Croaţiei la UE.
La eveniment a participat Joseph Daul, preşedintele Grupului PPE în Parlamentul European, respectiv Viviane Reding, vice-preşedintele Comisiei Europene. Ambii şi-au declarat mulţumirea faţã de faptul cã Croaţia a îndeplinit toate condiţiile pentru aderarea la UE.
Premierul croat, Jadranka Kosor a mulţumit pentru susţinerea PE şi a afirmat cã principala ţintã a Croaţiei în planul politicii externe este îndeplinirea procesului de aderare. Ea a accentuat faptul cã se lucreazã la închiderea capitolelor de aderare încã deschise. Croaţia se aflã pe calea de a finaliza negocierile de aderare chiar în timpul Preşidenţiei Maghiare, însã mai are de rezolvat probleme serioase precum lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate, întãrirea administraţiei publice sau reforma sistemului judiciar.
Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor a declarat cã aderarea Croaţiei este importantã din punctul de vedere al lãrgirii UE, însã şi din punctul de vedere al protecţiei minoritãţilor. Europarlamentarul maghiar din Transilvania considerã cã Croaţia poate fi un exemplu în acest domeniu pentru multe alte state membre.
Croaţia oferã o protecţie de nivel înalt a drepturilor fundamentale şi cele ale minoritãţilor. Constituţia ţãrii recunoaşte minoritãţile tradiţionale ca factori constitutivi ai statului şi legisaţia naţionalã asigurã protecţia multilingvismului, pãstrarea identitãţii şi autonomia culturalã.
Minoritatea maghiarã din Croaţia a scãzut în numãr datoritã condiţiilor de rãzboi, ajungându-se la doar un sfert din populaţia iniţialã. Dacã dupã încheierea Tratatului de la Trianon, numãrul lor a fost de peste 70000, la ultimul recensãmânt, numãrul lor nu a trecut de 17000.
- O astfel de scãdere a numãrului etnicilor maghiar nu s-a înregistrat în nici-o altã regiune. Odatã cu aderarea la UE, şi noi îi putem ajuta în lupta lor pentru supravieţuirea de zi cu zi – a explicat europarlamentarul Csaba Sógor.
Vineri dimineaţã, Csaba Sógor şi Gyula Winkler s-au întâlnit cu preşedintele Comunitãţii Democratice a Maghiarilor din Croaţia (HMDK), Sándor Jakab, cu co-preşedintele Biroului de Coordonare a Reprezentanţilor şi Autoritãţilor Locale ale Comunitãţii Maghiare din Croaţia, Péter Szekeres şi cu secretarul HMDK, Krisztián Pálinkás. Pãrţile s-au informat reciproc despre situaţia comunitãţii maghiare din Transilvania, respectiv Croaţia, iar europarlamentarii au prezentat propria lor activitate din PE şi noile posibilitãţi oferite de Iniţiativa Cetãţenilor Europeni.
Politicienii maghiari din Croaţia au vorbit despre punctul slab al legislaţiei din Croaţia privitoare la protecţia minoritãţilor: deşi cadrul legal favorizeazã minoritãţile, drepturile garantate de lege nu pot fi exercitate în toate cazurile datoritã lipsei pedepselor pentru ne-aplicarea acestora. Pãrţile si-au exprimat speranţa cã Croaţia va adera în curând la UE şi maghiarii din Croaţia vor deveni astfel cetãţeni ai Uniunii Europene.