Csaba Sógor a discutat cu Preşedintele PE despre aderarea României la spaţiul Schengen

2011-02-19

Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor s-a întâlnit cu Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek la ultima şedinţã plenarã a PE din Strasbourg.


În calitatea sa de vice-coordinator din partea PPE al Comisiei pentru Libertãţi civile, justiţie şi afaceri interne al Parlamentului European (LIBE), Csaba Sógor i-a prezentat Preşedintelui opinia membrilor PPE din cadrul Comisiei şi munca deputaţilor în legãturã cu aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. La întâlnire a participat şi europarlamentarul maltez Simon Busuttil, coordonatorul PPE al Comisiei LIBE.

Comisia pentru Libertãţi civile, justiţie şi afaceri interne al Parlamentului European se ocupã cu majoritatea actelor legislative şi de controlul democratic al politicilor legate de transformarea Uniunii Europene într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, punerea în aplicare a Cartei Drepturilor Fundamentale şi de consolidarea cetãţeniei europene. Astfel, Comisia este responsabilã şi pentru supervizarea extinderii graniţelor spaţiului Schengen.

La întâlnire s-a discutat despre punctul de vedere al statelor member ce se opun aderãrii României la spaţiul Schengen şi despre opiniile europarlamentarilor cu privire la acest subiect.

Csaba Sógor a informat Preşedintele PE despre progresele fãcute de România pentru obţinerea aderãrii. La sfârşitul discuţiilor, domnul Buzek a promis, ca în calitatea sa de Preşedinte al PE, va facilita derularea rapidã a procedurilor parlamentare aferente aderãrii celor douã state odatã ce documentul necesar începerii acestora le va fi transmis de cãtre Comisia Europeanã.