PE criticã încãlcarea drepturilor lingvistice ale comunitãţii tibetane

2010-11-25

În cadrul şedinţei din aceastã sãptãmânã a Parlamentului European s-a dezbãtut o propunere de rezoluţie prin care instituţia criticã acţiunile guvernului chinez care limiteazã educaţia în limba maternã în rândul comunitãţii tibetane din China.


Propunerea, iniţiatã de deputatul Thomas Mann (german, PPE) şi semnat de 48 de deputaţi, s-a dezbãtut în cadrul şedinţei despre drepturile omului, ţinutã în mod tradiţional în dupã amiaza zilei de joi. Rezoluţia vine ca reacţie la noul program de educaţie fãcut public de guvernul chinez prin care se doreşte introducerea limbii chineze cantoneze ca limbã oficialã a educaţiei.

Europarlamentarii au ajuns la un acord în privinţa faptului cã aceastã iniţiativã este o încãlcare a drepturilor lingvistice ale comunitãţii tibetane, dat fiind faptul cã China garanteazã prin lege aceste drepturi, astfel şi dreptul de a studia în limba maternã. Csaba Sógor a intervenit în dezbatere şi a reamintit colegilor sãi cã, deşi este remarcabil faptul cã Uniunea Europeanã se implicã în protecţia drepturilor lingvistice pe plan mondial, în multe cazuri ea însãşi nu se ridicã la nivelul propriilor aşteptãri. „Aş dori sã atrag atenţia tuturor colegilor mei care susţin aceastã propunere cã aceste principii nu sunt respectate în câteva state membre. Acest fapt este dovedit de legea limbii de stat din Slovacia şi legea educaţiei din România, care nu permite predarea anumitor materii în limba minoritãţilor” – a spus deputatul. La votul ce a urmat dezbaterii, deputaţii au acceptat propunerea de rezoluţie cu trei abţineri şi fãrã nici un vot împotrivã.

Textul întreg al intervenţiei europarlamentarului Csaba Sógor:

Susţin propunerea de rezoluţie comunã deoarece aceasta formuleazã principiile care-mi sunt importante ca reprezentant al unei minoritãţi naţionale tradiţionale. Astfel, susţin principul care spune cã încãlcarea drepturilor lingvistice ale minoritãţilor îngrãdeşte drepturile fundamentale ale cetãţenilor aparţinând unei minoritãţi, la fel ca şi principiile prin care se stipuleazã cã educaţia în limba maternã este cel mai bun mod de a dobândi cunoştinţe şi cea despre importanţa rolului comunitãţilor locale în decizia despre limba în care se desfãşoarã educaţia. Aş dori sã atrag atenţia tuturor colegilor mei ce susţin aceastã propunere cã aceste principii nu sunt respectate în câteva state membre. Dovedeşte acest fapt legea limbii de stat din Slovacia şi legea educaţiei din România, care nu permite predarea unor materii în limba minoritãţilor. Şi tot aici aş mai putea sã menţionez câteva state membre. Sunt un susţinãtor hotãrât al atenţiei acordate încãlcãrii drepturilor omului în afara Uniunii, dar consider cã este la fel de important sã menţionãm şi practicile dãunãtoare minoritãţilor naţionale de pe teritoriul UE.