A noua ediţie a universitãţii de varã al PPE întitulatã „Crizã în Europa”a avut loc la Budapesta
Csaba Sógor: „Politicienii nu pot fi doar pompieri, ei trebuie sã lucreze mai mult la prevenirea incendiilor”
Grupul Parlamentar al Partidului Popular European (PPE) şi-a ţinut a noua universitate de varã la Budapesta în perioada 16-18 septembrie 2010, iar discuţiile s-au axat pe analiza provocãrilor aflate în faţa Uniunii Europene în condiţiile crizei economice generale.
La universitate au participat, pe lângã membrii conducerii grupului parlamentar PPE, politicieni de marcã şi experţi din mai multe ţãri. Discuţiile de pe agenda masei rotunde vizau propunerile de soluţionare a problemelor actuale şi de lungã duratã. Combaterea efectelor crizei economice, problemele legate de încãlzirea globalã, posibilitatea creãrii de noi locuri de muncã în UE, rezolvarea problemelor sociale şi, datoritã evenimentelor recente din Franţa, soluţionarea urgentã a problemelor minoritãţii de etnie romã au fost principalele subiecte ale discuţiilor.
Europarlamentarul Csaba Sógor a participat la acest eveniment. Domnia sa considerã cã politicienii simt nevoia sã aprofundeze problemele principale ale UE prin intermediul unor astfel de întâlniri şi sã lucreze împreunã la elaborarea unor soluţii.
„Politicienii nu pot fi doar pompieri. Ei trebuie sã lucreze mai mult la prevenirea incendiilor. Ei trebuie sã elaboreze planuri şi strategii care sã soluţioneze problemele înainte de adâncirea acestora” – a declarat europarlamentarul din Transilvania în legãturã cu tensiunile create de expulzarea romilor din Franţa.
Totodatã, Csaba Sógor considerã cã politicienii nu au voie sã se delimiteze drastic de problematica minoritãţilor, de subiectele legate de încãlzirea globalã, crizã economicã sau şomaj deoarece nemulţumirea din rândurile populaţiei sau tensiunile dintre etnii lasã puţin loc pentru soluţionarea problemelor globale.