Aniversare 50 de ani de la democratizarea tibetanã

2010-09-02

Europarlamentarul Csaba Sógor va participa la aniversarea a 50 de ani de la demcoratizarea Tibetului, organizatã în India, însuşi de Sanctitatea sa, Dalai Lama. Alãturi de el vor fi prezenţi şi alţi invitaţi de seamã din lumea largã.


Invitaţi din toate colţurile lumii vor ajunge la evenimentul organizat de Dalai Lama cu ocazia aniversãrii a 50 de ani a democratizãrii tibetiene. Ceremonia va avea loc la mãnãstirea Sera Jey, care a fost demolatã de chinezi şi reconstruitã în India.

Dupã ocuparea chinezã a Tibetului din anul 1959, Dalai Lama a fost expulzat şi s-a stabilit în oraşul Dharamsala din India. Alãturi de compatrioţii sãi, el luptã de mai multe decenii pentru autonomie, pace şi excluderea violenţei. La puţin timp dupã expulzarea lui, Dalai Lama a înfiinţat şi Consiliul Reprezentanţilor Poporului Tibetan, care funcţiona ca un parlament şi avea şedinţe lunare. Pe lângã acest consiliu, a fost înfiinţatã şi Administraţia Centralã Tibetanã, un fel de Guvern în exil al Tibetului. Cu acordul conducãtorilor tibetani, Dalai Lama a elaborat şi constituţia Tibetului Liber, pe care a proclamat-o la data de 2 septembrie 1960.

Aniversarea a 50 de ani de la proclamarea constituţiei va avea loc în perioada 1-4 septembrie în India, cu participarea Guvernului tibetan, dar şi a reprezentanţilor statelor şi organizaţiilor ce susţin cauza tibetanã. La eveniment va participa şi europarlamentarul Sógor Csaba, care va transmite mesajul comunitãţii maghiare din Transilvania şi a grupului de lucru delegat de PE pentru Tibet.

Evenimentul se va încheia la data de 4 septembrie cu vizita Sanctitãţii Sale, Dalai Lama, în comunitãţile tibetene care trãiesc expulzaţi în India. Acesta va rosti şi un discurs la congresul Asociaţiei Internaţionale pentru Libertate Religioasã (International Association for Religious Freedom, IARF).

Video