La iniţiativa deputatului Csaba Sógor treisprezece deputaţi din Parlamentul European au adresat o întrebare Comisiei Europene

2010-06-29

La iniţiativa europarlamentarului UDMR Csaba Sógor 13 eurodeputaţi au adresat împreunã o întrebare scrisã Comisiei Europene (CE).


Semnatarii salutã în numele celor mai mari grupri parlamentare din PE (PPE, S&D şi ALDE/ADLE) iniţiativa CE pentru înfiinţarea premiului „Jurnalistul anului 2010 şi recunosc cã acest proiect joacã un rol important în anul Combaterii sãrãciei şi excluziunii sociale”.

Europarlamentarii sunt mulţumiţi de faptul cã premiul susţine şi recunoaşte acei jurnalişti care au contribuit la o mai bunã înţelegere a sãrãciei şi excluziunii sociale prin munca lor şi atrag atenţia CE la unele probleme de formulare din textul proiectului. „Condiţiile de participare (...) nu relateazã dacã membrii comunitãţilor minoritãţilor naţionale pot participa la concurs. Aproape 10% din populaţia Uniunii aparţine unei minoritãţi naţionale sau lingvistice. Condiţiile par sã nu ofere şanse egale şi nu este clar dacã membrii minoritãţilor pot participa” – susţin semnatarii, care, în vederea unei clarificãri din partea CE şi a corectãrii neajunsurilor, formuleazã urmãtoarele întrebãri la sfârşitul documentului:

„În lumina celor de mai sus care sunt condiţiile în care un catalan, un finlandez din Suedia, un italian vorbitor de germanã din Tirolul de Sud, un maghiar din România sau Slovacia ori un scoţian vorbitor de irlandezã poate participa la concurs?

Cum va asigura Comisia o evaluare cu şanse egale a proiectelor depuse în limbile minoritãţilor?

În spiritul Tratatului de la Lisabona care garanteazã orice fel de discriminare a minoritãţilor naţionale sau lingvistice, cum doreşte Comisia sã asigure dreptul minoritãţilor la egalitate de şanse în cadrul concursului?”

Rãspunsul comisarului Andor în numele Comisiei Europene

În cadrul regulilor concursului pentru premul jurnalistul anului 2010 este stipulat faptul cã proiectele trebuie sã fie depuse în una dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii plus limbile islandeze şi norvegiene (sau trebuie sã fie traduse în aceste limbi). În cadrul anului european 2010 participã 29 de state: statele membre, respectiv Islanda şi Norvegia.

Membrii minoritãţilor naţionale care vorbesc una dintre limbile oficiale ale Uniunii îşi pot trimite proiectele în aceste limbi.

Comisia Europeanã a elaborat o strategie pentru susţinerea multilingvismului din cadrul Uniunii Europene, care se referã la limbile oficiale, regionale, minoritare şi ale imigranţilor. Comunicatul intitulat „Multilingvism: capital european şi angajament comun” reitereazã poziţia CE de a susţine toate limbile vorbite în Uniunea European, inclusiv limbile minoritãţilor.

Cu toate acestea ar fi fost foarte complicat sã deschidem concursul tuturor limbilor minoritare, care nu sunt considerate limbi oficiale ale UE deoarece traducerea acestora în limbile înţelese de membrii comisiei de evaluare ar fi implicat resurse umane şi materiale suplimentare.

Dat fiind faptul cã bugetul anului european 2010 nu ar fi putut susţine o astfel de cheltuialã şi având dorinţa de a oferi tuturor jurnaliştilor interesaţi posibilitatea de a participa am decis ca proiectele prezentate în limbi altele decât cele oficiale ale UE sã fie acceptate doar în cazul în care sunt însoţite de o traducere în una din limbile oficiale. Acest criteriu nu poate împiedica pe nimeni în a participa la concurs deoarece jurnaliştii cunosc cel puţin o limbã oficialã a statului în care trãiesc. O altã condiţie importantã a participãrii la concurs este ca proiectele prezentate sã fi fost publicate înainte de participare de cãtre un organ mass-media în unele din statele membre, respectiv Islanda sau Norvegia.”

- Rãspunsul CE oferã şanse egale acelor jurnalişti, care lucreazã în una dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii. Compãtimesc totuşi jurnaliştii catalani, bretoni, corsicani, de origine occitanã, ori vorbitori de o altã limbã minoritarã sau regionalã, care nu sunt susţinuţi de posibilitatea de a se exprima în limba lor maternã care este în acelaşi timp şi una din limbile oficiale ale unui stat membru – a spus despre rãspunsul CE Csaba Sógor.