Marii producători abuzează de poziția lor dominantă pe piața Europeană

2016-06-09

Parlamentul European vizează descurajarea practicile comerciale neloiale care afectează în primul rând microîntreprinderile, și întreprinderile mici și mijlocii de pe piața europeană. În timpul sesiunii plenare din 6-9 iunie de la Strasbourg a Parlamentului European deputații au adoptat un raport privind practicile comerciale neloiale din lanțurile de aprovizionare cu alimente din UE.


În opinia lui Csaba Sógor este absolut clar: companiile mari abuzează de poziția lor dominantă pe piața europeană punând agricultorii și întreprinderile mici și mijlocii cu mai puțin capital într-o situație imposibilă. Deputatul european UDMR a subliniat faptul că IMM-urile sunt motorul economiei europene. "Nu ne putem baza pe auto-reglementarea pieței în această chestiune. Uniunea Europeană trebuie să aibă un cadru legislativ pentru eliminarea practicilor comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente" – a spus acesta.

În opinia deputaților europeni este necesară definirea clară și sancționarea practicilor comerciale neloiale în UE. Prin urmare, PE a solicitat Comisiei să prezinte o propunere pentru o legislație-cadru dar, în același timp a îndemnat și statele membre  să încurajeze fermierii să se alăture organizațiilor de producători pentru o mai bună poziție de negociere în lanțul de aprovizionare cu alimente.