Membrii Partidului Popular European s-au reunit pentru a dezbate viitorul Europei la o ședință de lucru la Nizza

2016-06-03

Cea mai mare familie politică din Parlamentul European, Partidul Popular European consideră că doar soluțiile paneuropene și responsabilitatea comună poate să răspundă eficient crizei refugiaților, fiind convins că provocările cu care se confruntă în prezent Uniunea nu pot fi soluționate în mod independent de către niciun stat membru.


Membrii Partidului Popular European au adoptat o declarație comună în acest sens, declarație ce a fost dezbătută pe larg la reuniunea de la Nizza între 1-3 iunie. În cadrul reuniunii, deputații și-au exprimat punctele de vedere în privința mai multor probleme esențiale și au discutat  întrebări dintre cele mai arzătoare legate de viitorul Uniunii.

În opinia europarlamentarului UDMR Csaba Sógor  este important să subliniem că și în această perioadă euro-sceptică, PPE-ul este alături de Uniune, promovează în continuare valorile UE și luptă pentru menținerea aquis-ului comunitar, în speranța unei Uniuni mai integrate.

Europarlamentarii  urgentează dezvoltarea unei politici externe și de securitate mai eficiente și a unei politici pentru protejarea refugiaților adevărați, doar astfel putându-se evita imigrația ilegală și terorismul. În acest scop, documentul de lucru oferă măsuri concrete și sugerează numirea unui comisionar pentru securitatea europeană și dezvoltarea unei veritabile politici de securitate. Considerând că protecția frontierelor externe reprezintă un aspect cheie al proiectului, Partidul Popular European sprijină în mod clar sistemul Schengen.
 
”Schengen trebuie nu numai menținut dar și extins, de aceea trebuie să  se facă posibilă aderarea la spațiul Schengen a statelor care sunt deja pe măsură să îndeplinească condițiile tehnice impuse. Acesta este un aspect cheie pentru țările Est-Europene” -a spus deputatul UDMR.

Csaba Sógor  și deputatul maghiar din Slovacia, Pál Csáky au depus împreună și un set de amendamente pentru proiectul de declarație PPE, astfel ca documentul să facă referire expresă la protecția minorităților naționale autohtone. ”Este  important să se amintească de protecția minorităților naționale autohtone în astfel de declarații, mai ales acum când foarte mulți în cearcă să ne plaseze în aceeași categorie cu minoritățile imigrante ajunse recent în Europa” - a explicat eurodeputatul. Acesta și-a exprimat și bucuria pentru faptul că documentul menționează necesitatea îndeplinirii criteriilor de la  Copenhaga nu numai de către statele în curs de aderare la UE ci și de către statele membre.