O epidemie de discriminare lingvistică în Europa

2016-03-18

Discriminarea lingvistică este o formă de rasism, care se răspândește ca o epidemie în Europa – a subliniat secretarul general al Rețelei Europene pentru Egalitate Lingvistică, David Hicks, la ședința din 17 martie a Comisiei Parlamentului European pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE). În timpul dezbaterii privind încălcările drepturilor lingvistice a minorităților deputatul european Csaba Sógor a declarat că majoritatea drepturilor lingvistice există doare pe hârtie în România.


Există 60 de limbi regionale sau minoritare în Europa: 10% din populația UE, cel puțin 55 de milioane de cetățeni europeni, vorbesc o limbă minoritară. "Comunități europene întregi ar putea dispărea dacă suprimăm utilizarea limbilor minoritare" – a explicat David Hicks, prezentând  exemple din Catalonia. Doar între iulie 2013 și decembrie 2015 au existat 37 de încălcări ale drepturilor lingvistice în Catalonia. Cu toate că limba catalană este o limbă oficială, cei care o folosesc sunt adesea stigmatizați, iar 80% din cazurile în care drepturile lingvistice nu sunt respectate au loc în instituțiile publice: în școli, instituții de sănătate, secții de poliție și tribunale.

"Am putea vorbi îndelung despre ce se întâmplă în Franța, Grecia, Bulgaria, Lituania, Slovacia sau România, dar e suficient să spunem că încălcările drepturilor lingvistice sunt comune în toate aceste state membre" – a subliniat Csaba Sógor. Deputatul european UDMR a descris situația din România, spunând: din anul 2001, limba maternă a comunităților minoritare naționale poate fi utilizată în administrația publică în cazul în care în acea localitate, conform ultimului recensământ național, numărul locuitorilor care fac parte din respectiva minoritate depășește 20% din totalul populației. "În pofida acestei legi folosirea limbii materne în administrația publică nu funcționează peste tot în România. Cetățenii minoritari de multe ori nici nu îndrăznesc să ceară drepturile lor de frică să nu fie hărțuiți de către autorități" – a spus deputatul european. Csaba Sógor a subliniat: drepturile cetățenilor europeni sunt încălcate atunci când nu pot să-și folosească limba maternă. Dacă apărăm drepturile refugiaților, nu putem permite ca drepturile minorităților naționale, care reprezintă 10% din totalul cetățenilor europeni, să fie încălcate zi de zi.

Participanții au căzut de acord privind nevoia realizării unui cadru legislativ european privind drepturile lingvistice ale minorităților care să se aplice în mod obligatoriu pentru toate statele membre.