CE propune eliminarea vizelor pentru cetãţenii din regiunea Balcanilor de Vest

2009-07-24

Propunerea le permite cetãţenilor din aceste trei ţãri sã cãlãtoreascã în ţãrile Schengen.


Angajamentul manifestat deja de ani de zile de cãtre Comisia Europeanã în vederea eliminãrii vizelor pentru persoanele din regiunea Balcanilor de Vest a fost confirmat astãzi prin adoptarea unei propuneri de eliminare a vizelor pentru cetãţenii din Fosta Republicã Iugoslavã a Macedoniei, din Muntenegru şi din Serbia. Propunerea de astãzi le permite cetãţenilor din aceste trei ţãri sã cãlãtoreascã în ţãrile Schengen cu noile paşapoarte biometrice. Propunerea Comisiei necesitã aprobarea Consiliului, dupã consultarea Parlamentului European.

Comisia îşi menţine angajamentul de a liberaliza vizele, de asemenea, pentru cetãţenii din Albania şi Bosnia şi Herţegovina. Totuşi, aceste ţãri încã nu au îndeplinit condiţiile pentru a fi incluse în propunerea de astãzi. În cazul în care se menţine ritmul reformelor şi în care sunt îndeplinite toate condiţiile, Comisia ar putea avea în vedere elaborarea unei noi propuneri care sã includã aceste ţãri, pânã la mijlocul anului 2010.

Cu ocazia prezentãrii propunerii Comisiei, domnul Jacques Barrot, vicepreşedintele Comisiei, însãrcinat cu problemele de justiţie, libertate şi securitate, a declarat: "Propunerea noastrã aduce veşti foarte bune pentru popoarele din Balcanii de Vest, în special pentru cetãţenii din Fosta Republicã Iugoslavã a Macedoniei, din Muntenegru şi din Serbia. Ştiu cât de importantã este eliminarea vizelor pentru aceştia. Propunerea de astãzi este rezultatul unei activitãţi intensive şi intense a autoritãţilor şi a popoarelor acestor ţãri pentru îndeplinirea condiţiilor. Doresc sã le transmit felicitãri pentru aceastã realizare."

Domnul Olli Rehn, comisarul pentru extindere a adãugat: "Scopul şi convingerea noastrã fermã sunt ca Albania şi Bosnia şi Herţegovina sã le urmeze cât mai curând. Foia de parcurs este în continuare valabilã şi este cât se poate de fezabilã în cazul în care autoritãţile acestor ţãri se implicã pe deplin în îndeplinirea sa. Dacã progresele continuã în ritm rapid, consider cã ambele ţãri vor ajunge la acelaşi nivel ca şi vecinii lor. În cazul în care condiţiile sunt îndeplinite, Comisia ar putea avea în vedere elaborarea unei noi propuneri care sã le includã, pânã la mijlocul anului 2010."