CE a adoptat rapoartele pe tema Justiţiei pentru România şi Bulgaria

2009-07-23

Comisia Europeanã reaminteşte cã la data aderãrii României şi Bulgariei la UE, la 1 ianuarie 2007, au rãmas o serie de neajunsuri în ceea ce priveşte reforma judiciarã.


Comisia Europeanã a prezentat, miercuri, raportul privind progresele înregistrate de România şi Bulgaria în domeniul reformei judiciare şi luptei împotriva corupţiei.

Comisia Europeanã reaminteşte cã la data aderãrii României şi Bulgariei la UE, la 1 ianuarie 2007, au rãmas o serie de neajunsuri în ceea ce priveşte reforma judiciarã, lupta împotriva corupţiei şi, în cazul Bulgariei, în ceea ce priveşte lupta împotriva crimei organizate. Aceste neajunsuri au generat riscul ca România şi Bulgaria sã nu poatã aplica în mod corect legislaţia comunitarã.

Pentru a ajuta ambele ţãri în procesul de reformã şi, în acelaşi timp, pentru a monitoriza progresele în ceea ce priveşte reforma, un Mecanism de Cooperare şi Verificare a fost creat printr-o decizie formalã a Comisiei adoptatã la 13 decembrie 2006. La acea datã au fost identificate patru obiective rãmase de îndeplinit pentru România şi şase pentru Bulgaria.

Comisia a publicat primul raport în iunie 2007, iar cel mai recent raport intermediar a fost prezentat la 12 februarie 2009. Raportul este redactat de Secretariatul General al Comisiei, aflat sub autoritatea preşedintelui CE, în acord cu comisarul şi vicepreşedintele CE, Jacques Barrot.