Prioritãţile preşedinţiei suedeze a UE

2009-07-16

Fredrik REINFELDT, prim-ministrul Suediei, a prezentat în faţa Parlamentului prioritãţile preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene.


Schimbãrile climatice
Una dintre cele mai mari provocãri ale generaţiei actuale o reprezintã schimbãrile climatice care au un efect dramatic asupra întregului glob. Pentru a contracara acest trend este necesarã dezvoltarea în continuare a energiilor regenerabile şi a tehnologiilor pentru o mai bunã eficienţã energeticã. "Folosind mai puţinã energie, vom putea economisi bani, îmbunãtãţind în acelaşi timp finanţele publice şi oferind astfel mai multe resurse la dispoziţia cetãţenilor", a declarat premierul suedez.

Pentru a ajunge la un acord global cu privire la schimbãrile climatice, "calea de la Kyoto spre Copenhaga trebuie sã devinã dintr-o coaliţie voluntarã o responsabilitate globalã." De aceea trebuie stabilit un preţ al emisiilor globale şi creat un sistem de comerţ cu emisii astfel încât sã se poatã dezvolta alternative ecologice. Nu este suficient sã se limiteze emisiile doar în cadrul unui grup de state care s-au angajat în mod voluntar sã le reducã, având în vedere cã emisiile acestor ţãri reprezintã doar 30% din totalul acestora. Din acest motiv trebuie discutatã finanţarea investiţiilor în ţãrile în curs de dezvoltare, pentru a asigura transferul tehnologic.

Criza economicã şi financiarã
Reprezentantul preşedinţiei suedeze a atras atenţia asupra faptului cã aceastã recesiune afecteazã în mod direct milioane de cetãţenii europeni care riscã sã îşi piardã locul de muncã.

În primul rând este nevoie de restabilirea încrederii în pieţele financiare prin crearea unui sistem de supraveghere menit sã previnã apariţia unei crize similare în viitor. Preşedinţia suedezã va încerca sã ajungã la un acord la nivelul Consiliului cu privire la acest sistem, pânã la sfârşitul anului.

Un alt obiectiv al preşedinţiei actuale este asigurarea unei dimensiuni sociale a politicelor europene, bazatã pe finanţe publice solide şi prin crearea mai multor locuri de muncã. Potrivit premierului suedez, o revizuire a Strategiei de la Lisabona va contribui la creionarea unui agende de reformã europeanã, fiind planificatã rediscutarea acestei strategii în cursul toamnei.

Tratatul de la Lisabona
Având în vedere cã arhitectura instituţionalã defineşte marja de acţiune în diferite domenii, ratificarea Tratatului de la Lisabona este esenţialã. Preşedinţia suedezã va conduce toate lucrãrile de pregãtire pentru tranziţia uşoarã spre noul tratat. El şi-a exprimat speranţa cã în lunile urmãtoare acesta va fi ratificat de cãtre toate statele membre.

Programul Stockholm
Acest program este continuarea programului de la Haga şi îşi propune consolidarea instrumentelor necesare pentru garantarea securitãţii în cadrul UE şi combaterea crimei organizate şi a terorismului. De asemenea, programul de la Stockholm stabileşte reguli comune pentru politica de azil, printre care se numãrã şi procesarea mai armonizatã a solicitãrilor de azil.

Din Islanda pânã în Turcia
Referindu-se la negocierile de aderare în curs, Fredrik REINFELDT a subliniat cã apartenenţa la UE înseamnã împãrtãşirea unui set de valori comune şi respectarea regulilor comune, un aspect asupra cãruia statele din afara UE, de la Reykjavik la Ankara şi în Balcanii de Vest trebuie sã reflecteze. În ceea ce priveşte statele membre, premierul suedez a menţionat cã poate fi tentant a permite procesului de aderare la UE sã devinã o oportunitate de a rezolva dispute nerezolvate, însã trebuie identificate soluţii care sã aducã beneficii ambelor pãrţi şi deschise noi perspective. În caz contrar, progresul atins în direcţia integrãrii europene poate fi periclitat.