Sãptãmâna Europeanã a Vaccinãrilor

2010-04-29

Pe data de 28 aprilie cu ocazia Sãptãmânii Europene a Vaccinãrilor (23-30 aprilie) la Bruxelles s-a desfãşurat mai multe seminarii informative despre imunizarea din perioada copilãriei.


Acţiunea a avut rolul de a întãri campania de vaccinare începutã în 2005 şi desfãşuratã anual de cãtre Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii (WHO) a ONU prin distribuirea de fluturaşe şi administrarea pe loc a unor vaccinuri.

Deputatul UDMR în Parlamentul European (PE) Sógor Csaba a participat în calitatea sa de vice-preşedinte al intergrupului pentru familie la evenimentul intitulat Imunizarea din copilãrie – probã de putere şi protecţia viitorului.

Invitaţii evenimentului – medici specialişti în boli contagioase din Marea Britanie şi Belgia, cercetãtori din Elveţia şi reprezentanţi ai departamentului de politici medicale – au evidenţiat importanţa evenimentului. În opinia lor este important ca populaţia sã fie informatã despre vaccinele obligatorii deoarece nivelul de protecţie niciodatã nu este finit şi lipsit de alte riscuri. Cei mai expuşi la riscuri sunt copiii şi vârstnicii care pot ajunge în situaţii critice şi se pot infecta cu boli crezute dispãrute de pe vremea celui de-al doilea rãzboi mondial. Odatã cu deblocarea graniţelor şi uşurinţa cãlãtoriilor riscul contractãrii infecţiilor este mult mai accentuat. Sunt încã foarte mulţi cetãţeni ai Uniunii Europene care nu au primit toate vaccinurile obligatorii. Acest lucru se datoreazã faptului cã vârsta la care se dau diferitele vaccinuri diferã între statele membre şi datoritã mobilitãţii populaţiei mulţi copii nu primesc aceste vaccinuri. Este o curiozitate a istoriei medicinei faptul cã regimurile dictatoriale au declarat obligatorii vaccinãrile sau le-au impus ca criterii a participãrii la viaţa publicã. De exemplu, în momentul unificãrii Germaniei a existat o mare diferenţã din acest punct de vedere între populaţia din est şi cea din vest care a avut ca rezultat campanii de vaccinare ce s-a desfãşurat pe parcursul a mai multor ani.

Echivalentul WHO din UE, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) funcţioneazã în Suedia şi adunã toate cunoştinţele medicale din Europa pentru ca cei competenţi sã fie în mãsurã sã dezvolte opinii susţinute ştiinţific. Acest institut coopereazã cu WHO şi are ca sarcinã creşterea capacitãţii de protecţie a Europei împotriva bolilor infecţioase ca gripa, SARS sau HIV/SIDA.

- Aproape cã nu ştim  nimic desre riscurile noilor boli contagioase. Din cele auzite aici putem concluziona cã nu existã o singurã soluţie pentru toate statele membre. Este responsabilitatea fiecãruia sã ne informãm şi sã ne vaccinãm pentru sãnãtatea copiilor noştrii şi a celor din jur – a concluzionat Sógor Csaba la sfârsitul dezbaterilor.