Comisia Europeană analizează legea germană privind transportatorii rutieri

2015-03-26

Parlamentul European a dezbătut reglementările germane care afectează și transportatorii de marfă din Europa de Est. Dezbaterea a avut loc în sala de plen a clădirii PE de la Bruxelles miercuri, 25 martie, în prezența Comisarului European pentru Transporturi, Violeta Bulc.


În aceeași zi, transportatorii de marfă din mai multe țări, inclusiv România, Ungaria, Republica Cehă, Lituania și Polonia au protestat în fața Parlamentului European împotriva legii germane, care impune un salariu minim de 8,5 euro pentru transportatorii de marfă din alte state membre. Din 1 ianuarie 2015 și angajații companiilor non-germane din statele membre, care transportă în sau tranzitează Germania sunt obligați să de supună acestei reglementări. Această acțiune a creat unele controverse, mai ales în  Europa Centrală și de Est, astfel  legea nu este încă aplicată pentru transportul de tranzit. Franța intenționează și ea să introducă o lege asemănătoare. 

În opinia deputatului european UDMR Csaba Sógor  această situație este rezultatul diferențelor dintre factorii care afectează competitivitatea firmelor pe piața europeană: în pofida  eforturilor UE, există încă disparități puternice între statele membre, în ceea ce privește dezvoltarea economică, salariile și costurile de producție - factori care sunt în avantajul Europei Centrale și de Est - la fel cum există și diferențe în ceea ce privește posibilitățile financiare, nivelul de dezvoltare tehnologică, sau accesul la finanțare, aspecte care beneficiază companiile occidentale. Eurodeputatul consideră că obligarea altor state membre la creșterea artificială a costurilor companiilor și împovărarea  acestora cu cerințe administrative nu este calea cea bună pentru a face din UE un actor competitiv pe piața mondială.

Comisarul a declarat: legislațiile naționale ar trebui să fie în conformitate cu reglementările UE, prin urmare, Comisia Europeană va examina îndeaproape această problemă în următoarea perioadă de timp. Violeta Bulc a asigurat membrii Parlamentului European că pachetul legislativ programat pentru 2016 în domeniul transporturilor va include și directive privind  condițiile de muncă a persoanelor care lucrează în acest sector.