Posibilitate de a călători fără vize în SUA, Canada sau Australia și pentru cetățenii români

2014-11-07

Csaba Sógor și-a ridicat vocea pentru punerea în aplicare a principiilor de bază ale politicii europene de vize în Parlamentul European. Europarlamentarul UDMR a arătat că Uniunea Europeană încă nu a reușit să asigure respectarea principiului reciprocității incluse în reglementările în vigoare din ianuarie 2014, iar astfel cetățenii români, polonezi, croați și ciprioți încă mai au nevoie de vize atunci când călătoresc în Statele Unite ale Americii, Canada sau Australia.


Csaba Sógor a dat voce preocupărilor sale în cadrul ședinței Comisiei Parlamentului European pentru Drepturi Civile, Justiție și Afaceri Interne la care a participat și directorul general al Comisiei Europene pentru Afaceri Interne, Matthias Route.

Regulamentul 1289/2013, ce a intrat în vigoare în data de 9 ianuarie 2014, introduce un mecanism eficient de reciprocitate a vizelor, prin care țările terțe, ale căror cetățeni nu au nevoie de o viză atunci când vizitează un stat membru UE, trebuie să elimine la rândul lor obligativitatea vizelor pentru cetățenii UE.
Cu toate acestea, cetățenii români, polonezi, croați și ciprioți încă mai au nevoie de viză pentru a călători în Statele Unite, Canada sau Australia.

Răspunzând la întrebarea lui Csaba Sógor privind măsurile pe care le poate lua Comisia Europeană în cazul țărilor care nu respectă principiul reciprocității, directorul general a spus: în cazul în care problema nu este rezolvată în termen de doi ani de la depunerea sesizării de către statele membre, adică februarie 2016 în cazul României, UE trebuie să decidă dacă va retrage la rândul său scutirea de viză pentru țările terțe.