Pajiştile Europei în pericol – ce pierdem şi ce putem face?

2012-11-08

Prin sprijinul lui Csaba Sógor, europarlamentar din partea UDMR în data de 8 noiembrie la sediul din Bruxelles a Parlamentului European a fost organizat un seminar profesional de politici agricole. La seminar a participat şi un grup de vizitatori format în special din studenţi din Transilvania. 



În zilele noastre despre problema dezvoltãrii sustenabile se vorbeşte din ce în ce mai mult şi într-un context agricol. Fâneţurile tradiţionale sunt unele dintre cele mai bogate ecosisteme de plante, în timp ce fâneţurile de deal şi de munte din Secuime sunt speciale din punct de vedere al bogãţiei de specii şi al frumuseţii peisajului. O valoare specialã a regiunii o reprezintã faptul cã aici încã mai trãiesc comunitãţile sãteşti tradiţionale care creeazã şi menţin fâneţurile şi pentru care spaţiul lor de viaţã le asigurã beneficii sociale, economice şi de mediu. În ciuda sprijinului din partea UE, în multe regiuni dispar din ce în ce mai multe fâneţuri din cauza folosirii acestora ca pãşuni.

În cadrul seminarului de politici agricole s-a dezbãtut modul în care instituţiile europene pot proteja aceste bogãţii şi sprijini producãtorii agricoli prin programele de protejare a fâneţurilor în administrarea cât mai eficientã a spaţiului lor de viaţã. Pe parcursul prezentãrilor a fost menţionat faptul cã mai mult de 20% din fâneţurile din Europa se gãsesc pe teritoriul României, dar din cauza faptului cã condiţiile de sprijin avantajeazã proprietarii terenurilor mai mari, în lipsa sprijinului financiar o mare parte din aceste fâneţuri rãmân neîngrijite.

Gergely Rodics, preşedintele Asociaţiei Micoregiunea Pogány-Havas a prezentat cel de-al doilea program al asociaţiei de protejare a fâneţurilor, pregãtit pentru o perioadã de 18 luni. Obiectivul principal al asociaţiei este ca cât mai mulţi sã recunoascã şi sã înţeleagã valoarea naturalã, culturalã şi economicã a pãşunilor de munte pentru a permite comunitãţii locale sã le poatã folosi în mod sustenabil din punct de vedere ecologic, social şi economic şi de acum încolo. Proiectul este derulat în satele Microregiunii Pogány-Havas ce se întinde de la Şumuleu-Ciuc la Ghimeş-Fãget.

Programul transilvãnean de protejare a fâneţurilor este sprijinit de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu - (UNDP GEF-SGP), de EFNCP (European Forum on Nature Conservation and Pastoralism) şi de Asociaţia Réti Csík. Partenerii profesionali ai programului sunt Institutul de Cercetare Ecologicã şi Botanicã a Academiei Maghiare de Ştiinţe, EUCAN (European Conservation Action Network), Societatea Carpatinã Ardeleanã din Scaunul Ciuc şi Asociaţia Zöld Székelyföld.