Europa nu poate subordona principiile democratice şi drepturile omului intereselor economice

2012-10-19

Centrul de Studii Europene (Centre for European Studies) din Bruxelles a organizat între 16-18 octombrie, cu ocazia Congresului Partidului Popular European ținut la Bucureşti, cea de-a patra ediţie a Programului Internaţional pentru Vizitatori. La întâlnirea de miercuri dimineaţã a programului participanţii au dezbãtut rolul de lider al UE în lume şi posibila realiniere a centrelor de putere internaţionale.


Discuţia de miercuri, 17 octombrie a fost deschisã de discursurile preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok şi a fostului prim-ministru al Irlandei, John Bruton, urmate de discursurile participanţilor.

Europarlamentarul UDMR Csaba Sógor, în calitatea sa de membru al Delegaţiei PE pentru ASEAN, a fãcut referire la cele spuse de Thomas Spiller, adicã faptul cã Asia se aşteaptã din nou ca Europa sã dea un rãspuns la problemele lumii.

Csaba Sógor considerã cã “UE trebuie sã-şi menţinã punctul de vedere bazat pe valori în relaţiile cu ţãrile terţe, pentru cã,  indiferent de competiția economicã din lume, Europa nu poate subordona principiile democratice şi drepturile omului intereselor economice. Criza actualã nu are doar componte financiare şi economice ci şi elemente de crizã moralã, iar astfel se intensificã importanţa solidaritãţii dintre state şi societãţi. În legãturã cu rolul de lider în lume al UE, rãspunsul este simplu: Europa îşi va pierde statutul de putere internaţionalã, dacã îşi pierde credibilitatea. Cum sã spere Europa, ca alţii sã o urmeze ca model şi sã aibã încredere în ea, dacã nici ea nu crede în ea însãşi? Criza economicã este şi o crizã moralã, în consecințã restricţiile economice nu sunt suficiente, avem nevoie de o uniune socialã", a declarat deputatul.

"Foştii generali din Mianmar, care sunt acum membrii în Parlament, m-au întrebat despre modelul european de urmat. Le-am indicat sã urmeze exemplul statelor membre, care au rezultate bune, cum ar fi elevii buni dintr-o clasã. Acestea ar fi Germania, un stat federal, unde nu se pune accent pe centralizare, sau statele scandinave, unde se investeşte în educaţie, nu în armatã sau forţele secrete şi unde existã sindicate puternice, care nu pot fi cumpãrate cu câteva fotolii în Parlament, sau acele state, unde nu se investeşte în asimilarea minoritãţiilor, ci se câștigã beneficii economice din autonomia culturalã şi teritorialã a minoritãţiilor, pentru cã, în final, nu doar o anumitã regiune beneficiazã din urma autonomiei ci şi întreaga ţarã”, a declarat europarlamentarul maghiar din Transilvania.

Considerând cã succesul se bazeazã pe o mentalitate bazatã pe subsidiaritate, solidaritate şi responsabilitate, acesta a subliniat cã valorile creştin-democrate trebuie luate în serios și cã PPE nu are planuri pe 4-5 ani ci pe termen lung. PPE gândeşte şi acţioneazã responsabil în relaţie cu valorile materiale, umane şi culturale, la fel ca şi cu limbile şi culturile minoritãţilor într-o Europã multiculturalã.

Csaba Sógor a explicat cã liniile de rupturã din Europa dateazã de mai bine de 2000 de ani. Cea mai recentã linie de rupturã, Cortina de Fier, a dispãrut acum 20 de ani, însã azi gãsim opuse statele nordice cu economii dezvoltate și eficiente cu statele sudice, care au probleme economice şi sociale. Peste 4000 de biserici creştine au fost închise în ultima vreme în Vest. Pe de altã parte, doar în România s-au construit peste 4000. Csaba Sógor a explicat cã sudul şi estul Europei au nevoie de mai puținã spiritualitate vizibilã  doar prin construcţia de biserici şi de mai mult pragmatism şi aliniere la principiile de solidaritate şi responsabilitate ale statelor nordice.

“Prin federalizare eu înţeleg o Europã a regiunilor, unde solidaritatea este funcţionalã, unde regiunile mai bogate decid despre bugete şi fonduri de coeziune într-un mod responsabil. Dacã Europa vrea sã-şi redobândeascã credibilitatea în domeniul drepturilor minoritãţilor şi sã arate un exemplu lumii, atunce trebuie sã desfiinţãm toate legile, acţiunile şi mentalitãţile, care atacã şi discrimineazã minoriãţile. China va lua în serios autonomia Tibetului şi drepturile omului în general doar dacã pe teritoriul UE vor dispãrea legiile lingvistice și Decretele Bene¹ şi toate minoritãţile tradiţionale vor avea autonomia lor", a concluzionat Csaba Sógor.